Cele mai prestigioase distincţii din lume au fost înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei.
Premiile Nobel au fost înfiinţate din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), printr-o clauză menţionată în testamentul pe care acesta l-a redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.
Industriaşul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care s-au evidenţiat prin servicii aduse omenirii. Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite „acelora care, pe parcursul anului precedent, au făcut omenirii cele mai mari servicii”, potrivit nobelprize.org.
Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel: „Prima parte va fi distribuită autorului descoperirii sau invenţiei celei mai importante în domeniul fizicii; a doua, autorului sau descoperirii celei mai importante în chimie; a treia, autorului descoperirii celei mai importante în domeniul fiziologiei sau medicinei; a patra parte, autorului celei mai remarcabile opere literare cu o tendinţă idealistă; a cincea, personalităţii care a acţionat cel mai bine pentru apropierea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace”.
Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriaşului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.
În plus, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia Suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet, pe cel pentru medicină, Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.
Pentru ca această problemă să fie reglată a fost nevoie de trei ani: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar o Fundaţie Nobel care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituţii şi comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.
În 1968, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la înfiinţare, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziţia Fundaţiei Nobel o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel.
Până în 1974, era posibil ca Premiul Nobel să fie decernat şi postum. Doi suedezi au fost astfel recompensaţi: în 1931, pentru literatură – Erik Axel Karlfeldt, şi în 1961, pentru pace – Dag Hammarskjöld.
În acest an, premiul Nobel din fiecare domeniu a fost în valoare de nouă milioane de coroane suedeze (870.000 de euro) şi suma a fost împărţită între mai mulţi laureaţi ai aceeaşi categorie, maximul trei, la fizică şi chimie.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat astăzi.
Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel, decedat în 1896.
