Strada Hatman Arbore, tronsonul cuprins între strada Doboşari şi strada Stegari, a fost reabilitată. „Este vorba despre un tronson de strada unde a fost extinsă reţeaua de canalizare, prin programul derulat cu fonduri europene de către Nova Apaserv. Responsabilitatea asfaltării porţiunii unde s-a intervenit era în sarcina Nova Apaserv, însă, având în vedere starea carosabilului, am decis să turnăm un strat de asfalt nou, din bordură în bordură, urmând ca partea aferentă operatorului de apă să o suporte acesta. Deci avem o reducere de aproximativ 25% a costului lucrărilor”, a declarat viceprimarul Marian Murariu. Potrivit edilului, pe acel tronson au fost reparate şi trotuarele.
În acea zonă au fost probleme deoarece, în momentul în care a fost săpat şanţul, au fost găsite oseminte. De asemenea, la un moment dat era în pericol şi zidul mănăstirii, lucrările fiind sistate. „Din fericire, toate problemele au fost rezolvate şi astăzi suntem la faza finală, turnarea stratului de uzură a asfaltului. Putem spune că avem un tronson de stradă complet reabilitat, un tronson foarte important atât pentru cetăţenii din zonă, cât şi pentru Mănăstirea Popăuţi, care este un obiectiv vizitat de mulţi pelerini şi turişti”, a mai spus Marian Murariu.
Cel mai probabil, echipele de muncitori se vor muta pe strada Trandafirilor, acolo unde au fost reabilitate trotuarele şi unde a fost pregătită partea carosabilă pentru turnarea unui nou strat de asfalt.