Echipa de la Eltrans, secondată de poliţişti locali, a blocat astăzi primele maşini în parcările cu plată. Practic “luna de miere” a trecut, iar şoferii care nu respectă regulile din parcările cu plată vor trebui să plătească mai mult decât contravaloarea unei ore de parcare, sau a unui SMS.
Până ieri la ora 17.00 au fost blocate roţile a şapte maşini. Un şofer a ajuns la maşină în timp ce se bloca roata, astfel că a primit doar amendă de la Poliţia Locală. Şoferii care şi-au găsit “caracatiţa” galbenă pe o roată a maşinii au plătit 37 de lei pentru deblocare şi o amendă cuprinsă între o sută şi 500 de lei. Echipa Eltrans încasează doar taxa de deblocare, amenda urmând a fi plătită la Direcţia Impozite şi Taxe.
Bogdan Buhăianu, director tehnic în cadrul Eltrans, a precizat că până la această dată, din cele 11 parcări, încasările au ajuns la aproximativ 27.000 de lei, la care se adaugă suma aferentă celor 1.350 de SMS-uri trimise de botoşănenii care au optat pentru această variantă de plată. Societatea a eliberat şi 51 de abonamente, în cuantum de o sută de lei fiecare.
„Important este că în oraş se observă o deblocare a spaţiilor de parcare”, a mai spus Bogdan Buhăianu.
La parcările cu plată tariful este de 1,5 lei pe oră. Abonamentele pentru locurile de parcare din parcările cu plată pleacă de la 10 lei pe zi şi ajung până la 100 de lei pe lună. Cei care optează pentru plata prin SMS, plătesc 0,35 de euro pentru o oră (aproximativ 1,82 de lei pe oră). Pentru aceasta, este necesar un mesaj la numărul 7420, în textul mesajului urmând a fi trecut codul 293 urmat de numărul maşinii.
20% din totalul încasărilor lunare în parcările cu plată va ajunge la bugetul local.
Programul parcărilor cu plată este zilnic, între orele 8.00 – 18.00, sâmbătă şi duminică parcările fiind la liber. Măsura ridicării maşinilor parcate neregulamentar nu se aplică, deocamdată, dat fiind faptul că maşina dotată cu utilajul de ridicare nu a fost încă preluată de la primărie.