Situaţie ingrată pentru un botoşănean rămas infirm, care trebuie să ceară zilnic ajutorul celor din jur, din cauza nepăsării celor din administraţia locală. Fără ambele picioare, care i-au fost amputate din cauza unor afecţiuni medicale, bărbatul se poate deplasa doar cu ajutorul căruciorului. Numai că, rămas văduv, bărbatul trebuie să se descurce singur. Problema cea mai mare este însă alta. El locuieşte într-un bloc din cartierul ANL Cişmea, care nu este dotat cu rampă pentru persoanele cu dizabilităţi. Prin urmare, nu are cum să coboare cele trei trepte de la ieşirea din bloc fără ajutorul cuiva. „Ies în fiecare dimineaţă în căruţ, în faţa blocului, şi mă rog de cei care trec să îmi cumpere de la magazin ba o pâine, ba un morcov, ba un kilogram de cartofi. Dacă ar fi fost rampa, aş fi mers singur”, spune Romică Gheorghiţă.
Suferind şi de diabet, dependent de insulină cu doze de patru ori pe zi, el a avut nevoie în primăvară de ajutorul cadrelor medicale şi a sunat la 112. Doar că cei de la Serviciul de Ambulanţă care au intervenit au realizat că nu pot să-l transporte până la maşină din cauza lipsei rampei. Deşi era târziu, a trebuit să-i sune pe vecini şi să-i roage să-l ajute. Într-un final, botoşăneanul a ajuns la spital, după care vecinii s-au gândit să-i vină în ajutor şi au încropit o rampă provizorie din câteva pavele peste care au pus două scânduri şi au turnat o roabă de ciment. Însă, pentru că gradul de înclinare este foarte mare, bărbatul a căzut de câteva ori cu tot cu scaunul pe rotile.
Sfidat de reprezentanţii municipalităţii
Captiv în cărucior, botoşăneanul a apelat în luna iunie la ajutorul celor de la „Locativa” SA, care administrează blocurile ANL. Asta pentru că el nu putea să construiască cu de la sine putere o rampă pe domeniul public, iar singurii care puteau solicita autorizarea unei astfel de lucrări era proprietarul blocului, în speţă Primăria Municipiului Botoşani.
„Locuiesc aici din 2013, de când s-au dat blocurile în folosinţă. Anul trecut în noiembrie mi s-a amputat primul picior, iar anul acesta mi-a fost amputat şi cel de-al doilea. Pe 10 iunie am depus cerere pentru rampă. Am lăsat să treacă 30 de zile, pentru că aşa este procedura, şi am sunat să văd care este rezoluţia, dar mi s-a spus că nu au fonduri, că nu au muncitori”, a povestit Romică Gheorghiţă.
Dar botoşăneanul nu a dezarmat. A mers inclusiv la „Locativa”, unde a depus documentele medicale pentru a face dovada că are deficienţe locomotorii, a lăsat să mai treacă ceva timp, după care a sunat din nou sperând că a fost găsită o soluţie, dar i s-a răspuns că acolo nu este firmă de construcţii.
„Nu ştiu cu cine am vorbit, dar mi s-a comunicat că dacă am făcut cererea anul acesta, anul viitor va fi construită rampa”, a povestit Romică Gheorghiţă.
„Vom încerca să rezolvăm problema”
Paradoxul este însă altul – toate blocurile ANL din cartierul Cişmea au rampe pentru persoane cu dizabilităţi, însă cel în care locuieşte botoşăneanul este singurul care nu este prevăzut cu aşa ceva. Ajutat de o fundaţie de la Bucureşti şi de o altă organizaţie caritabilă din Dorohoi, care i-au pus la dispoziţie cărucioarele, botoşăneanul spune că aproape că nu le poate folosi din cauza inerţiei de care dau dovadă cei din administraţie.
De partea cealaltă, cei de la „Locativa” spun că problema nu este chiar atât de simplă pe cât pare, întrucât societatea nu administrează decât fondul locativ şi de domeniul public se ocupă Direcţia Edilitare din cadrul Primăriei. În plus, lucrarea nu poate fi efectuată fără respectarea legislaţiei în construcţii, orice accident petrecut acolo putând atrage repercusiuni.
„Se poate găsi o soluţie de mijloc, dar rezolvarea problemei presupune o mică amânare de maxim două săptămâni. Vom încerca să o facem noi, deşi părerea mea este că această lucrare trebuie efectuată de proprietarul terenului. Nu am avut la bază proiectele care s-au întocmit la construcţia acestor blocuri pentru a vedea dacă nu cumva a fost vorba de o omisiune pentru neconstruirea acestei rampe de acces, pentru că dacă ne uităm, toate celelalte blocuri au o astfel de rampă. Poate fi vorba de o mică greşeală de proiect sau de altceva, dar vom încerca să rezolvăm problema cât mai curând”, a spus Florinel Gornea, directorul societăţii „Locativa”.