Ciprian MITOCEANU
scriitor
Au trecut aproape trei decenii de la evenimentele din Decembrie ’89. Personal mă feresc să le denumesc Revoluţie, e prea mult. Dar acele zile au aprins speranţa că, în sfârşit, atât de dorita democraţie a răsărit şi pe meleagurile noastre. Anii au trecut, dar democraţia nu a reuşit să se instaleze pe meleagurile noastre, ba din contră, a fost hulită şi alungată, adesea cu concursul cetăţenilor care, de democraţi ce s-au simţit, au percutat cu simţ de răspundere la manipulările partidului.
Democraţia se îndepărtează tot mai mult de România, iar seminţele dictaturii ameninţă să dea roade peste aşteptări. Una dintre faţetele dictaturii e reprezentată de încălcarea cu bună ştiinţă a legilor de către instituţiile statului însă nu oricum, ci la comanda politicienilor. Astfel, drepturile cetăţenilor, pe care instituţiile statului ar trebui să le protejeze, sunt batjocorite pentru că exercitarea pomenitelor drepturi deranjează anumiţi oameni politici. Iar pentru politicienii români cel mai comod mod de exercitare a democraţiei este comanda politică pe principiul „pentru că aşa vreau eu, e democraţie”. Democraţie, sigur că da, numai că e democraţia lor, nu şi a altora.
Nu s-a făcut încă lumină în cazul evenimentelor de la 10 august şi deja se întrevede un nou scandal provocat de comandă politică. De data aceasta protagoniştii sunt cei de la Rise Project şi Brigada Antifraudă din cadrul ANAF.
Este limpede pentru toată lumea de unde li se trage celor de la Rise Project treaba asta cu verificările antifraudă. Cu ceva timp în urmă, jurnaliştii de la Rise Project au scos la iveală modul în care un anume domn de Teleorman a reuşit să se îmbogăţească suspect de mult. Chiar dacă pomenitul domn susţine că totul s-a făcut prin muncă cinstită şi se răsteşte la contestatari întrebându-i ce a furat şi unde este bogăţia lui, totuşi jurnaliştii au aflat câte ceva. Au aflat că pomenitul îmbogăţit de mâncat câte o Eugenia pe zi are averi nu doar în ţară, ci şi peste ocean, prin Brazilia. O lovitură de imagine pentru liderul PSD – căci despre el este vorba – dar individul încă rezistă. Într-o ţară cu adevărat democrată demisia ar fi venit la pachet cu arestarea, dar noi încă mai avem de aşteptat.
Autorităţile statului nu s-au grăbit să verifice dacă dezvăluirile sunt reale, ci au trecut la represalii asupra celor care au îndrăznit să deschidă gura. Evident, pentru că ancheta mustea de comandă politică şi prea arăta a răzbunare, s-a fabricat şi un pretext, unul care aminteşte de celebra „droguri, armament şi maşină de scris de la PNŢ”. Cică a existat o sesizare. O sesizare inventată, mai exact, deoarece, când a fost vorba de ceva concret, autorităţile au început să dea din colţ în colţ. Exact ca în vremurile bune ale comunismului când sesizarea era semnată de „un grup de tovarăşi”. Nu era nevoie de mai mult pentru ca tăvălugul autorităţilor să zdrobească cetăţeanul recalcitrant, care nu dorea să se alinieze moralei comuniste.
Astăzi vremurile s-au schimbat, dar metehnele comuniste mor greu. Autorităţile au reacţionat în stil stahanovist la o pretinsă sesizare. De ce nu s-au pus în mişcare pentru a verifica dacă dezvăluirile făcute de Rise Project sunt adevărate? Până la urmă dezvăluirile jurnaliştilor puteau fi considerate o sesizare în toată regula; e firesc ca autorităţile statului să se sesizeze din oficiu în urma unor articole de presă. S-a întâmplat şi la noi, numai că lucrurile au evoluat ca în bancurile cu Radio Erevan. Anchetă s-a făcut doar că s-a greşit „beneficiarul”.
Comandă politică şi abuz din partea instituţiilor statului. Se întâmplă într-o Românie ce se pretinde democrată de mai bine de un sfert de deceniu. Şi prognoza numai bine nu arată. Instituţiile statului sunt conduse de personaje dubioase, dedicate trup şi suflet partidului care i-a instalat pe scaune. Să ne gândim la capii Jandarmeriei, puşi zilele acestea sub acuzare. Băieţi tineri, cam prea tineri să ajungă în astfel de posturi doar pe baza meritelor personale. Când i-am văzut iniţial am crezut că e vorba de căpitani şi nu de colonei cu state vechi. Când au avut timp să acumuleze experienţă şi ce se mai cere pentru funcţiile respective? Greu de găsit un răspuns decent. Aceşti obedienţi au apărut de nicăieri, singurul lor merit fiind acela că execută cu promptitudine orice ordin primit de la cei cărora trebuie să le pupe mâna.
La începutul comunismului, astfel de personaje erau de nepreţuit. Fără prea multă carte, fără scrupule dar obediente, dispuse să meargă până-n pânzele albe pentru cei care le-au oferit o clipă de glorie. Acum revin pe scenă şi nu oricum, ci acolo unde este nevoie de ele. Democraţia mai are de aşteptat. Revin, în schimb, metehnele epocii de aur. Vremurile bune, cum s-ar spune…
