luni, decembrie 23, 2024
AcasăLocal BTNu au învăţat nimic din cursurile de bună purtare

Nu au învăţat nimic din cursurile de bună purtare

Potrivit conducerii celui mai mare spital din judeţ, personalul medical care a urmat cursurie de bună purtare nu a învăţat nimic. Asta o arată chestionarele completate de pacienţi, care arată un grad de satisfacţie tot de 85%, ca înaintea cursurilor. Bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean au fost chestionaţi de conducerea unității pentru a vedea dacă sunt mulţumiţi de modul cum au fost trataţi și de condițiile din spital. Chestionarele au fost completate de pacienți pe perioada internării și atașate foilor de observații. În ceea ce privește atitudinea personalului medical, 85% dintre pacienți s-au declarat mulțumiți. Reprezentantul unității spitalicești susține că, în ciuda acestui fapt, cursurile pentru personalul din unitate privitor la comportamentul acestora ar trebui continuate. „O singură instruire nu este suficientă pentru îmbunătățirea calității unui serviciu. Sunt necesare sesiuni repetate, în ani succesivi”, a precizat medicul primar Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani.
Potrivit acestuia, cei mai mulți dintre pacienți s-au declarat mulțumiți de calitatea serviciilor medicale, potrivit unei situații realizate în primul semestru al anului. „Satisfacția pacienților referitor la calitatea actului medical și atitudinea personalului se menține la același nivel, undeva în jurul a 85%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, 73% dintre pacienți au fost foarte mulțumiți de calitatea lenjeriei în cadrul spitalului, iar 80% dintre aceștia s-au declarat mulțumiți de curățenia din spital. În cazul alimentației oferite în spital, 72% din pacienți s-au declarat mulțumiți”, a precizat Ștefan Bercea.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


00:16
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
97 %
0.8kmh
68 %
lun
1 °
mar
2 °
mie
5 °
joi
1 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prefectul a ajuns primul, dar Federovici atacă pe turnantă.

EDITORIAL

Avem și nu avem președinte, avem și nu avem parlament, avem și nu avem guvern. Trăim consecințele unei serii de decizii proaste, începând cu...

EPIGRAMA ZILEI

Săraca vecina mea, Tinerețile-o omoară: Mai tot timpul este grea De când e ... ușoară! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...