Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reiterat faptul că este nemulţumit de unii miniştri, însă a refuzat să dea nume, precizând că rezultatul evaluării va fi prezentat după referendumul din octombrie privind modificarea Constituţiei.
„Discutăm după referendum. Da, sunt nemulţumit. Nu dau nume”, a răspuns Liviu Dragnea.
Ieri, conducerea PSD a decis înfiinţarea în partid a unui grup de urmărire a îndeplinirii programului de guvernare din care fac parte majoritatea „baronilor locali” care l-au reconfirmat în funcţie. Anunţul a fost făcut de Liviu Dragnea, care a venit la declaraţii împreună cu premierul Viorica Dăncilă, însă doar preşedintele PSD a făcut o scurtă declaraţie. „Am hotărât înfiinţarea unui grup de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD şi analiza periodică a îndeplinirii programului de guvernare, un grup format din nouă colegi, cu precizarea că acest grup nu se ocupă de evaluarea miniştrilor, acţiune de care se ocupă doar doamna prim-ministru, ci doar de a verifica în mod constant şi de a informa periodic BPN şi pe doamna prim-ministru despre stadiul îndeplinirii programului de guvernare. De asemenea, vor informa permanent şi liderii de grup, pentru că vorbim de acţiunile care trebuie să se îndeplinească de către Guvern, precum şi cele care trebuie să se îndeplinească de către Parlament în realizarea programului de guvernare”, a afirmat Liviu Dragnea. El a precizat şi cine sunt membrii grupului: Doina Pană, Dragoş Benea, Marian Oprişan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurenţiu Nistor, Marius Dunca, Gabriel Zetea şi Codrin Ştefănescu.