Zona de agrement din Parcul Eminescu, incluzând terenul de joacă şi lacul cu hidrobiciclete şi bărci, a fost închisă. Datele centralizate de conducerea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement arată că în total s-au încasat 361.605 lei, din care 135.107 lei de la cei care s-au plimbat cu hidrobicicletele şi bărcile, respectiv 226.497 lei, din parcul de joacă.
În ultimii ani, zona de agrement din parc a adus venituri însemnate la bugetul local. Veniturile au crescut exponenţial de la an la an.
„Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement Botoşani a încercat în permanență să ofere condiții cât mai bune pentru petrecerea timpului liber cetățenilor Municipiului și în special copiilor, prin amenajarea zonelor de recreere, crearea de noi terenuri de joacă, precum și prin îmbunătățirea celor existente”, a declarat Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA.