spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTWeekend negru pe şosele din cauza şoferilor turmentaţi

Weekend negru pe şosele din cauza şoferilor turmentaţi

Puzderie de şoferi prinşi băuţi la volan. Unul dintre ei, un tânăr în vârstp de 20 de ani, a provocat ieri un accident rutier soldat cu rănirea a doi amici. S-a întâmplat pe drumul judeţean DJ 282, pe relaţia Săveni-Vlăsineşti, când tânărul aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care maşina a ieşit de pe şosea şi s-a izbit într-un mal de pământ de pe marginea drumului. În urma impactului deosebit de violent, autoturismul s-a răsturnat, iar doi tineri în vârstă de 16 şi 20 de ani, pasageri în autoturism, au fost răniţi uşor. La locul accidentului au ajuns şi poliţiştii rutieri. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat şi că autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de către celălalt tânăr de 20 de ani. Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere cu permisul suspendat. De asemenea, pe numele proprietarului vehiculului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere sau se află sub influenţa alcoolului. Tot ieri, poliţiştii oraşului Flămânzi au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, poliţiştii întocmindu-i un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.Sâmbătă, însă, un bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna Suharău, aflat la volanul unei maşini, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autovehiculul care circula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta, accidentul soldându-se cu avarierea celor două maşini. În schimb, în momentul în care au ajuns la faţa locului poliţiştii i-au verificat cu etilotestul pe cei doi şoferi implicaţi în accidentrezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 46 de ani şi negativ în cazul celui de-al doilea conducător auto. Totodată, cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că autoturismul condus de bărbatul de 46 de ani nu figurează ca înregistrat sau înmatriculat în circulaţie. În cauză s-a întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...