spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTVerde la educaţie pentru circulaţie

Verde la educaţie pentru circulaţie

Poliţia Română şi Lidl a organizat ieri, pentru al şaselea an consecutiv, campania naţională „Verde la educaţie pentru circulaţie”. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani şi constă în lecţii interactive de educaţie rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întrega ţară. „Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învăţarea şi respectarea regulilor de circulaţie, pentru ca pe termen lung, numărul şi gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi şi copii să fie reduse. În cadrul evenimentului cei mici au aflat de la poliţişti ce reguli de circulaţie trebuie să respecte în drumul lor spre şcoală, locul de joacă sau către casă, prin lecţii interactive”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Peste 80 de copii au fost prezenţi în parcările magazinelor Lidl din municipiile Botoşani şi Dorohoi şi au luat parte la lecţiile prezentate de poliţiştii rutieri. Prima parte a activităţii s-a desfăşurat sub forma unei sesiuni teoretice, prin care cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulaţie şi au primit informaţii esenţiale pentru siguranţa lor ca pietoni. A doua parte a cuprins o sesiune practică, în care cei mici au aplicat cunoştinţele dobândite, printr-un joc interactiv de circulaţie rutieră. La finalul activităţii toţi copiii au primit premii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-0.4 ° C
-0.4 °
-0.4 °
86 %
2.7kmh
4 %
Dum
2 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
3 °
joi
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...