Testări de funcționalitate ale sistemului Ro-Alert, în judeţ. O parte dintre botoşăneni, dar şi locuitorii din Darabani, Ştefăneşti, Săveni sau Truşeşti au primit astăzi pe telefoanele mobile un sms prin care a fost testat sistemul de avertizare în caz de dezastru. Cei care au primit mesajul trebuie să știe că procedura este în stadiul de testare. Ro-Alert a fost testat pentru prima dată în judeţ ieri seară, în comuna Tudora, iar astăzi testările au cntinuat cu alte cinci localităţi.
„Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră”, transmit reprezentanții Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel cei care au fost în aria de acoperire a zonelor testate au primit mesajul: „Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Botoşani”. Cei care au văzut pe telefoane mesajul cu pricina trebuie să ştie că stuaţia nu a fost una reală şi nu trebuie sa intre în panică.
Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile. Sistemul RO-ALERT este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Pentru a difuza un mesaj de avertizare populației, operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie transmisă avertizarea. Conținutul mesajului de avertizare și informațiile legate de zona în care acesta trebuie difuzate sunt transportate prin legături private de interconectare a Sistemului RO-ALERT cu rețelele operatorilor de telefonie mobilă. Tehnologia Cell Broadcast, pe care se bazează Sistemul RO-ALERT, permite ca antenele de comunicații mobile din zona selectată să difuzeze mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile care funcționează în aria de acoperire a acestora. Numele și numărul de telefon ale utilizatorilor telefoanelor mobile nu sunt necesare, așadar rămân necunoscute. În plus, un telefon mobil care a recepționat un mesaj de avertizare nu va mai primi repetări ale aceluiași mesaj. Telefoanele mobile, compatibile cu tehnologia Cell Broadcast și funcționale în zona de acoperire a antenelor care difuzeaza alerta, vor afișa conținutul mesajului de avertizare în mod automat. Modul de afișare a mesajului și sunetul notificării de primire a avertizării poate varia în funcție de tipul telefonului.
Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu este necesară instalarea de aplicații pe telefoanele mobile. Nu contează dacă aveți servicii de tip abonament sau prepay și nu se percep costuri sau taxe pentru recepționarea mesajelor RO-ALERT. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte. Nu este nevoie să aveți telefoane de tip smartphone pentru a recepționa mesajele de tip RO-ALERT.
Funcționalitățile Sistemului RO-ALERT
– Difuzarea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul rețelelor operatorilor de telefonie mobilă;
– Difuzarea rapidă a mesajelor către toți utilizatorii aflați în arealul amenințat chiar în condiții de congestie a rețelelor operatorilor de telefonie mobilă;
– Afișarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenție a utilizatorului;
– Repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp;
– Receptarea mesajelor de avertizare și de către terminalele aflate în roaming pe teritoriul României;
– Acuratețea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informațiilor furnizate de surse autorizate.
Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT este constituit, operat și dezvoltat de către Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență