George LAZĂR
director
Este deja nepermis de multă vreme de când a început scandalul la Urban Serv. Dacă ar fi să dăm în mintea liderilor de partid, această firmă a consiliului local „aparţine” PSD, la fel ca şi termoficarea sau distribuţia apei, întrucât acest partid a câştigat alegerile şi pe plan local şi judeţean. Prin asta se înţelege că au un motiv suficient de bun ca să pună stăpânire pe tot ceea ce înseamnă funcţii la instituţiile statului sau la companiile de utilităţi publice.
Firmele consiliilor locale sau cele ale consiliului judeţean au, fără excepţie, un numitor comun: o mică grupă de şefi foarte bine plătiţi, puşi de partid, de regulă nepricepuţi, dar care execută fără crâcnire ordinelor primite de la şeful politic. La aceştia se adaugă membrii consiliilor de administraţie, numiţi tot politic, de obicei habarnişti fericiţi să ciupească şi ei o indemnizaţie de câteva procente din leafa directorului general, pentru care pierd cam o oră lunar. Este de mirare că, sub conduceri succesive nepricepute, lipsite de coloană vertebrală, adică de puterea de a spune răspicat adevărul, firmele respective încă mai funcţionează. Unele, cum ar fi cea cu termoficarea şi cea cu apa potabilă, au aplicat inginerii financiare grosolane, adică s-au închis, în trecut, ca să scape de datorii, dar s-au redeschis şi, rebotezate, continuă să facă alte datorii. Dacă îndrăznea acest artificiu un investitor privat, îl păştea puşcăria, dar funcţionarea firmelor private nu are nici cea mai mică legătură cu cea a firmelor publice.
Acest mod de abordare a politicienilor, adică de a-şi propti prietenii şi rudele în diferite funcţii publice, cât mai bine plătite, este considerat de multă lume ca foarte firesc. Până la urmă ne amintim de Băsescu şi vremea în care, ca preşedinte, şi-a făcut fata europarlamentar. La fel, numeroşi funcţionari şi-au oploşit odraslele prin ministere sau ambasade sau, pe plan local, în conducerea diferitelor instituţii sau companii publice, din datoria prost înţeleasă de părinte, dornic să-i asigure urmaşului un loc călduţ, în loc să-l înveţe cum să muncească cinstit.
Până acum nu s-a petrecut nimic. Instituţiile şi companiile publice locale continuă să funcţioneze. Apa curge la robinete, cu foarte rare sincope. Gunoiul este adunat cu meticulozitate, iar apa caldă şi căldura ajung în apartamentele celor conectaţi la termoficarea centralizată. Lucrurile încă funcţionează, în pofida unor aberaţii, cum ar fi cea de la Urban Serv, condusă de trei directori cu puteri egale, sau la termoficarea centralizată ori la distribuţia de apă, unde schemele de personal sunt încărcate cu piloşi.
Evident, această situaţie nu poate dura la nesfârşit şi, din păcate, mai devreme sau mai târziu, noi toţi vom suporta consecinţele. Funcţionarea societăţilor comerciale ale consiliului local sau ale celui judeţean se datorează exclusiv eşalonului secund de şefi, de regulă mult mai prost plătiţi decât cei numiţi politic. Aceştia au în comun faptul că sunt foarte conştiincioşi, învăţaţi cu munca, şi-au dobândit autoritatea pentru că ştiu foarte bine problemele cu care se confruntă şi, poate mai important, au dobândit respectul oamenilor pe care îi conduc. Datorită acestor anonimi din eşalonul doi, pe care nimeni nu a îndrăznit să-i schimbe, merg lucrurile, însă mai toţi se apropie de pensie, iar în urma lor nu este nimeni care să-i înlocuiască.
În acel moment în care utilităţile pe care le considerăm fireşti vor avea sincope, şefii numiţi politic vor ridica din umeri şi vor fugi pe capete. Mai marii lor, care i-au pus acolo, le vor întoarce spatele, preocupaţi să-şi păstreze scaunele şi funcţiile.
Deocamdată nu se sinchiseşte nimeni dintre cei numiţi politic de spectrul unor asemenea necazuri. Se merge pe principiul aici şi acum, pentru că binele colectiv păleşte în faţa celui personal. Iar noi, restul, n-avem decât să ne descurcăm cumva, c-aşa-i românul, inventiv, cu excepţia politicienilor, care sunt chiar extrem de inventivi.
