duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTAstăzi - Înălţarea Sfintei Cruci

Astăzi – Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Sărbătoarea aminteşte de două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci, respectiv aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335 şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului  Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Pe Golgota au fost găsite trei cruci. Pentru a afla crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Isus Hristos,  Patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Aceasta a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos. După această minune, Patriarhul Macarie a poruncit înalţarea Sfintei Cruci pentru a putea fi văzută de tot poporul.

Înălţarea Sfintei Cruci este zi de post negru,  pentru că aminteşte de patimile şi moartea Mântuitorului.

În popor sărbătoarea de astăzi se mai numeşte şi Ziua Crucii, ziua care marchează începutul toamnei.

Pe 14 septembrie, în biserici se sfinţesc busuiocul, menta, maghiranul şi cimbrul, considerate plante magice. Aceste plante îi apără pe credincioşi de boli.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
15 °
45 %
3.1kmh
4 %
D
18 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...