Un incident teribil s-a petrecut, joi dimineaţă, la o fabrică de preparare a băuturilor alcoolice din Botoşani. Un bărbat în vârstă de 59 de ani, angajat al societăţii Prodalcom, a ajuns la spital cu arsuri pe tot corpul, după ce a fost scos dintr-un cazan cu lichid care fierbea.
Bărbatul a fost găsit de colegii lui, care s-au grăbit să-l scoată din cazan. Aceştia au sunat apoi la 112 şi au cerut ajutor autorităţilor. Medicii s-au îngrozit când l-au văzut, bărbatul având arsuri pe 95% din suprafaţa corpului. Aseară bărbatul era internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă medicii erau rezervaţi în privinţă şanselor lui de supravieţuire. „De la locul solicitării am preluat un bărbat în vârstă de 59 de ani în stare deosebit de gravă, care prezenta arsuri de grădele 3 şi 4, pe aproximativ 95% din suprafaţa corpului şi inclusiv căile aeriene superioare. A fost transportat de urgenţă la spital”, a precizat medicul primar Cristian Simionescu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Potrivit reprezentanţilor firmei la care lucra bărbatul, acesta era angajat ca mecanic şi nu ar fi avut ce căuta în zona cazanelor cu lichidul periculos şi că gestul său ar fi fost premeditat, din cauza unor probleme personale. De altfel, bărbatul tocmai se întorsese de puţin timp din concediu medical şi a beneficiat în câteva rânduri de ajutorul conducerii cu o serie de probleme personale.
Cazul a intrat şi în atenţia ITM şi a Poliţiei Botoşani. Reprezentanţii ITM au fost informaţi de către reprezentanţii firmei că, din primele cercetări interne, gestul bărbatului ar fi unul suicidar. „Acesta a intrat în incinta unităţii, unde nici nu avea ce să caute, s-a deplasat la staţia de epurare şi s-a urcat deasupra bazinului de ape uzate, pe pasarelă, de unde s-a aruncat în substanţa vâscoasă, cu o temperatură de aproximativ 80º Celsius”, se arată în comunicatul ITM.
La închiderea ediţiei, bărbatul se afla în continuare în stare critică pe secţia de reanimare, şansele de supravieţuire fiind foarte mici. El ar fi recurs la acest gest în urma unor certuri în familie, iar dacă gestul se confirmă a fi unul voluntar, acesta este cea mai şocantă tentativă de suicid înregistrată în Botoşani în ultimii ani.