Una dintre plantele folosite pentru efectele sale tămăduitoare este isopul, aceasta fiind menţionată şi în Biblie.
Isopul (Hyssopus officinalis) este o plantă erbacee din familia Lamiaceae, folosită atât ca mirodenie în preparatele culinare cât şi în scopuri medicinale. Planta este originară din sudul Europei, Orientul Mijlociu şi până în apropierea Mării Caspice, dar se întâlneşte şi în România.
Beneficiile isopului le erau cunoscute vechilor civilizaţii şi însuşi numele actual al plantei este adaptat după un termen grecesc (hyssōpos = „plantă sfântă”) ce descrie utilizarea sa – frunzele de isop erau întrebuinţate pentru curăţarea templelor. Planta este menţionată şi în Biblie, în Psalmul 50, al lui David: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi”.
Isopul este un arbust ce poate creşte până la 60 de centimentri în înălţime, prezintă o tulpină lemnoasă şi frunze de un verde închis. Rezistă foarte bine în condiţii de secetă şi poate fi cultivat pe soluri nisipoase. În România, planta este cultivată în zonele de deal şi de şes. Sunt utilizate florile sale care se recoltează de pe lujer, atunci când planta este în plin proces de înflorire. Acestea se adaugă ca atare în mâncăruri sau sunt lăsate la uscat spre a fi folosite ulterior, cel mai adesea sub formă de ceai.
Ce substanţe conţine
Unul dintre cei mai importanţi compuşi ai isopului – hisopina, o substanţă cu gust amar, conţine minerale esenţiale organismului: calciu, sodiu, fosfor, fier sau cupru. Datorită acestora, isopul este folosit şi în tratarea anemiei.
Medicinal, isopul este un expectorant eficient, popularitatea plantei datorându-se în bună parte acestei proprietăţi a sa. Planta intră în compoziţia ceaiurilor antiasmatice şi este un bun antispastic, carminativ, antiinflamator şi tonic (prin taninurile şi marubiina pe care le conţine). Adăugat preparatelor culinare, pe lângă gustul pe care-l dă acestora, rolul isopului este să sporească pofta de mâncare şi să combată balonarea.
Uleiurile volatile şi flavonoidele din compoziţia sa (pinen, pinocamfen, diosmina) fac din isop o plantă foarte preţioasă pentru sănătate – unul dintre motivele pentru care vechii greci o apreciau era acţiunea sa antiseptică datorată chiar acestor substanţe. Oamenii obişnuiau să consume florile acestei plante atunci când se confruntau cu o infecţie în organism.
Infuzia de isop are o aromă plăcută şi este folosită adesea în tratamentul afecţiunilor pulmonare.
Cum se alege şi cum se prepară
Atunci când este folosit în scopuri medicinale (infuzii, sirop ş.a.m.d.) este bine ca florile de isop să fie recoltate în luna august-început de septembrie. Isopul utilizat pentru proprietăţile sale aromatice este disponibil între lunile iunie şi octombrie şi poate fi uscat la soare şi păstrat în locuri bine aerisite.
Isopul este folosit la prepararea brânzeturilor de casă şi poate fi adăugat supelor/ciorbelor, salatelor de verdeţuri şi fructe, sau mai poate fi folosit pentru aromatizarea băuturilor. Frunzele proaspete de isop, frecate cu sare şi puţin oţet sau zeamă de lămâie, apoi amestecate cu unt, sunt un adaos potrivit pentru mâncărurile ce necesită un timp îndelungat de digestie (cărnuri, fasole, mazăre etc.).
Infuzia se prepară adăugând peste două linguriţe de plantă uscată şi mărunţită o cană cu apă fierbinte. Vasul se acoperă şi se lasă la infuzat timp de 15 minute, după care se strecoară şi se consumă pe stomacul gol, cu 15 minute înaintea meselor principale.
Utilizat pe plan intern, isopul are proprietăţi bronhodilatatoare, sedative, antiasmatice, sudorifice, expectorante, antispastice, stomahice, carminative, vasodilatatoare, hipotensive, antivirale, anticataralice, laxative, este tonic digestiv, respirator, iar pe cale externă are efecte cicatrizante, antiseptice, astringente şi antiherpetice.
Bolile în care este util
Afecţiunile care pot fi ameliorate cu ceai de isop sunt bronşita, bronşita asmatiformă, bronşita catarală, acută sau cronică, astmul bronşic, tusea spastică şi productivă, balonare, indigestie, anorexie, ascită. De asemenea, stimulează digestia, tratează afecţiunile gastrice şi intestinale, combate anemia, calculii biliari şi hipertensiunea arterială, reduce fragilitatea vaselor sangvine capilare, protejează vasele sagvine capilare, ameliorează insuficienţa venoasă cronică, tratează herpesul şi grăbeşte vindecarea rănilor, echimozelor, luxaţiilor, ulcerelor varicoase, rănilor purulente, cearcănelor palpebrale, contuziilor şi elongaţiile articulare (sub formă de cataplasme). În plus, facilitează eliminarea apei în exces din organism, ameliorează durerile reumatice, detoxifică organismul, combate stresul şi anxietatea, calmează crizele de isterie şi nevrozele, poate fi folosit ca tratament adjuvant în amenoree, este adjuvant în tratarea afecţiunilor hepatice şi renale, tratează icterul, este recomandat în caz de răceală, gripă, laringită, guturai, combate oboseala psihică şi fizică, este adjuvant în tratamentul leucoreei, previne infarctul, echilibrează nivelul de glicemie din sânge şi calmează colicile.
Contraindicaţii şi precauţii
Consumul de ceai de isop este contraindicat femeilor însărcinate, deoarece poate determina apariţia contracţiilor uterine, care pot cauza avort spontan, celor care alăptează, persoanelor care suferă de epilepsie şi copiilor cu vârste până în patru ani.
Atunci când oferiţi copilului dumneavoastră ceai de isop este bine să se administreze pe perioade scurte de maximum şapte sau 10 zile. Dozele se adaptează în funcţie de vârstă şi greutate (este recomandat să nu se folosească mai mult de jumătate din doza adultului).
De asemenea, trebuie să ţineţi cont că dacă suferiţi de boli cronice sau urmaţi tratamente medicamentoase, trebuie să consultaţi medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.