Botoşăneanul Gabriel Ovidiu Oprişanu este managerul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi, o instituţie cu 1.100 de angajaţi, 900 de paturi, 87 de medici şi 500 de asistenţi. Medic de profesie, s-a specializat în management şi a condus o serie de unităţi spitaliceşti din Botoşani, fiind la un moment dat consilierul ministrului sănătăţii.
Reporter: – Sunteţi de peste trei ani managerul unui spital de renume.
Gabriel Ovidiu Oprişanu: – Da. În 8 aprilie 2015 am fost numit interimar din cauza unor evenimente ce au avut loc la spital. Domnul ministru Bănicioiu m-a rugat să preiau unitatea pentru o perioadă de şase luni, numai că lucrurile ulterior s-au schimbat, am participat la concurs şi am rămas manager. Instituţie de prestigiu înfiinţată în 1905, iniţial cuplată cu neurochirurgia, chiar la noi a fost prima operaţie de neurochirurgie din Iaşi. Este construit pe locul unde a funcţionat Seminarul teologic Socola, unde şi-a definitivat studiile şi Creangă. Avem, încă, acea clădire, aflată din păcate într-o stare avansată de degradare pentru că e monument istoric iar cadrul legal în momentul de faţă nu ne permite să accesăm fonduri nici de la cultură nici de la sănătate pentru aşa ceva.
– Cât este de diferit este faţă de spitalele pe care le-aţi condus la Botoşani?
– Este cu totul altceva. Tratăm pacienţi dar formăm şi specialişti pentru toată zona Moldovei. Se desfăşoară activităţi de învăţământ, avem rezidenţii, cadrele universitare, se merge şi pe formare profesională şi pe asistenţă medicală. Comparativ cu Spitalul de Psihiatrie din Botoşani? Şi acolo este un spital bine pus la punct, condus bine de către domnul doctor Vlad, cât a fost. După comasarea cu Spitalul Judeţean s-a pierdut din importanţa psihiatriei. Normal că afecţiunile acute sunt cele mai importante, iar mare parte din fonduri iau această direcţie.
– Deci ce ar trebui îmbunătăţit la Psihiatria din Botoşani?
– În primul rând ar trebui să revină unitate de sine stătătoare. Finanţarea se face prin Casa de Asigurări, iar adresabilitatea este mare, pentru că vremurile pe care le trăim fac ca afecţiunile psihice să capete o mare amploare, din nefericire. Un manager propriu ar putea fi mai atent la serviciile oferite populaţiei. Corpul medical este foarte bine pregătit. Îl cunosc, sunt persoane relativ tinere care ar putea să aibă un cuvânt de spus în psihiatria din Moldova. Nu ştiu în ce măsură au acces la finanţarea necesară. Un număr mai mare de paturi pentru afecţiunile cronice, astfel încât să-şi poată adapta serviciile medicale în funcţie de afecţiunile cele mai frecvente.
– Vă dau exemplul alcoolismului, atât de frecvent, dar insuficient tratat la Botoşani.
– Da. Este deficitară partea de post-cură. Ar trebui să se apeleze mai des la psiholog, ar trebui ca oamenii să conştientizeze a la long că au o problemă şi să lucreze continuu la rezolvarea ei. Sunt centre, şi vă dau exemplul de la Suceava, unde se ocupă de partea de post-cură, după perioada acută a bolii, însă cred că e privat. Un centru de stat în zona Moldovei, e adevărat că nu există, de aceea vrem să facem noi unul.
– Principalele dificultăţi pe care le întâmpinaţi.
– Lipsa de spaţiu. Sunt aproape 1000 de paturi, avem şi saloane cu 40 de paturi, ceea ce nu se încadrează în normele europene, însă clădirile fiind de patrimoniu nu putem face modificări. Aşadar ne-am orientat către o finanţare ce să ne permită să construim un corp de clădire nou, pentru că teren avem, astfel încât să putem asigura cele mai bune condiţii. Clădirile actuale le vom putea transforma în ateliere de ergoterapie, cu alte condiţii de reabilitare.
– Aţi fost contestat în acest timp? Aţi resimţit eticheta de „străin”, venind din Botoşani să manageriaţi un corp profesional din Iaşi?
– Nu m-am simţit străin, dar contestat da. Este o unitate mare şi niciodată nu poţi mulţumi pe toată lumea şi e valabil şi la Iaşi şi la Botoşani şi la Bucureşti. Au fost evenimente de acest gen pentru că persoanele nemulţumite erau şi cele mai vocale. Fiecare cu interesele lui. Trebuie să fii foarte atent, pentru că toată lumea îşi doreşte să fie şef, fiecare la nivelul lui, lucru care nu se poate. Managerul trebuie să-i selecteze pe cei mai competenţi, pe cei care pot lucra în cadrul unei echipe. A conduce un spital de psihiatrie cu aproape 1000 de paturi este foarte complicat iar rolul echipei este foarte important. Din acest punct de vedere am avut noroc. Directorul medical, profesoara Chiriţă, directorul financiar-contabil, directorul de îngrijiri, şefii de secţie, de servicii, au făcut o echipă grozavă şi am realizat multe până acum. Peste 3 milioane de lei au însemnat investiţii în aparatură, paturi, centrală termică la centrul de la Bîrnova. Aparatură medicală şi pentru afecţiunile congenere, inclusiv un computer tomograf de ultimă generaţie, un aparat radiologic de mare valoare, astfel încât specialiştii să poată da un diagnostic cât mai exact şi diferenţial.
– Vin botoşăneni la Socola?
– Da. Noi fiind spital regional, avem chiar coordonarea spitalelor sau secţiilor de psihiatrie din toată Moldova. Vin pacienţi şi din alte judeţe, poate pentru că nu găsesc rezolvarea la ei acasă se îndreaptă spre Iaşi, dat fiind renumele, dotarea, experienţa Avem şi două centre de paleaţie exterioare, unul la Şipote şi celălalt la Bârnova – pentru tulburările cognitive Alzheimer.
– Care ar fi procedura pe care trebuie să o respecte botoşănenii pentru a beneficia de serviciile de aici?
– În principiu eu încurajez pacienţii să se adreseze medicilor din teritoriu. Dar dacă medicul nu dispune de dotare, dacă afecţiunile sunt rezistente la tratamentele de acolo, medicii îi pot îndruma către Institutul Socola. Pot veni şi direct, nu-i nici o problemă. Trebuie să fie asiguraţi, să aibă trimitere de la medicul de familie şi toate documentele medicale de până atunci.
– Aţi anunţat la începutul mandatului o serie de proiecte la care aţi mai renunţat. Ferma, animalele, echipele mobile.
– Nu pot spune că am renunţat, dar, din discuţiile cu cei de la Ministerul Sănătăţii, a trebuit să ne recalculăm priorităţile. Pentru că noi suntem în primul rând spital. Sunt la Şipote 30 de hectare de livadă, alte 30 de viţă de vie, terenuri pe care ne dorim să le valorificăm şi ne vom orienta spre cultura de plante medicinale. Vom căuta parteneri din industria farmaceutică, în 2-3 ani de zile sperăm să obţinem venituri frumoase. Animalele sunt crescute şi le folosim pentru consumul propriu în spital, dar vrem să renunţăm pentru că nu este specificul nostru acesta. În ceea ce priveşte echipele mobile care să ofere servicii medicale la domiciliul pacienţilor, nu avem cadrul legal pentru a le finanţa. Ele au funcţionat în cadrul unui proiect pilot, dar acum nu mai pot fi finanţate.
– Care sunt cele mai frecvente afecţiuni ale celor ce se internează aici?
– Depresia este pe primul loc şi pe plan mondial şi la noi. A depăşit afecţiunile cardio-vasculare. Multe persoane vin cu această problemă căreia, la început, nu i se acordă prea mare importanţă dar poate avea consecinţe destul de grave, ajungând până la suicid. Schizofrenia este iarăşi frecventă, în faza acută pacienţii putând deveni un pericol pentru ei şi pentru cei din jur. Important este că pacienţii să înţeleagă că au o boală, iar noi, ceilalţi, trebuie să lucrăm la înlăturarea acestei stigme a bolnavului psihic. Pentru că toată lumea din jur ajunge să-l respingă. Se fereşte să-l angajeze, etc, şi devine o problemă de natură socială.
– Ce se poate face?
– Presa are rolul ei aici, dar şi noi. Iată, spre exemplu, aşteptăm o serie de clarificări de la Bucureşti pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale sociale, care să ne furnizeze lenjerie, servicii de curăţenie, iar pacienţii să se poată angaja acolo. Ne trebuie un partener privat care să angajeze pe aceste criterii, pentru pacienţii noştri fiind o oportunitate extraordinară.
– Este şi sindromul Italia un fenomen?
– Da, se încadrează în categoria depresiilor. Munca grea, departe de casă şi de cei dragi poate duce la acest „sindrom Italia” numit astfel de specialiştii noştri împreună cu cei din Italia şi acceptat de comunitatea medicală. E destul de greu de tratat pentru că traumele sunt mari. Pacientul trebuie scos din mediul ce i-a cauzat aceste probleme, trebuie să se întoarcă aproape de casă. Pentru că vedeţi că lucrurile s-au mai schimbat în ţară, e o criză a forţei de muncă, deci îşi pot găsi şi aici joburi. Şi în sănătate, după creşterea salariilor mulţi dintre cei care lucrau în afară îşi doresc să se întoarcă, iar cu experienţa lor de acolo sunt bine primiţi la noi.
– Ce se vede cu ochiul liber este că sunt din ce în ce mai multe persoane cu probleme psihice şi periculoase în acelaşi timp. Noi scriem despre numeroase tragedii cu această cauză. Nu ar trebui legea să fie mai clară?
– După părerea mea legea este clară. Suntem singura instituţie, în afară de justiţie, care poate reţine o persoană fără acceptul ei, dacă reprezintă un pericol. Pentru 24 de ore, după care se prelungeşte cu acordul instanţei judecătoreşti. Care poate imobiliza o persoană prin contenţie mecanică şi medicamentoasă, situaţiile fiind foarte clar descrise de lege.
– Şi totuşi sunt foarte mulţi nebuni care circulă pe străzi.
– Aşa este, era o vorbă mai neacademică a profesorului Brânzei: „în spital sunt pacienţii, iar nebunii sunt pe stradă”. Acum, noi nu putem umbla pe stradă să luăm toţi nebunii. Ei sunt luaţi de poliţie, jandarmerie sau ambulanţă şi aduşi la noi. Nu avem nici o competenţă în a-i căuta şi strânge de pe străzi. Dar există un sistem care, în mare parte, funcţionează.
– Ce proiecte pregătiţi pentru perioada următoare?
– Avem un proiect depus pentru fonduri transfrontaliere pentru a realiza la Bârnova un „Sat Alzheimer”, unde pacienţii să beneficieze de un tratament de înaltă clasă, la standarde europene. Pacienţii ar sta în case individuale şi s-ar organiza într-o mică comunitate, cu magazine, restaurant, frizerie, medicină de familie, toate fiind de fapt ateliere de ergoterapie în care ei trăiesc ca acasă, îşi fac activităţile şi reînvaţă să gătească, să meargă la cumpărături, la teatru, etc. Dacă proiectul, în valoare de 1,5 milioane de euro, nu va fi eligibil acum, şi aşteptăm verdictul spre finalul anului, vom căuta o altă sursă de finanţare, nu vom renunţa.
Un alt proiect, de aceeaşi valoare, ar putea să ne dea posibilitatea să realizăm un centru specializat pe post-cură a pacienţilor drogo-dependenţi. După tratamentul acut pacienţii se reîntorc în societate şi mulţi dintre ei reîncep să consume droguri. Noi ne propunem să înlocuim „satisfacţia” dată de drog cu diverse activităţi. Am studiat soluţiile aplicate în alte zone ale lumii şi am văzut, spre exemplu efectele benefice ale activităţilor şi lucrului cu caii. Îngrijirea lor, organizarea unor competiţii şi alte evenimente, au efecte spectaculoase asupra psihicului celor impulsivi, agresivi, celor aflaţi în căutarea unui echilibru interior, cum sunt drogo-dependenţii. În Mexic, în Scoţia se aplică această metodă. Vrem să facem un astfel de centru la Şipote, căutăm finanţare şi vom aplica, probabil, pentru fonduri norvegiene.
– Ce facem ca să nu ajungem la Socola?
– Trebuie să avem o viaţă echilibrată. Să încercăm să ne odihnim, mai ales atunci când lucrăm fără măsură. Echilibru în toate: în viaţa familială, cea profesională, în activităţile curente. Să fim atenţi la toate semnele, pentru că problemele apar şi când nu te aştepţi, iar dacă ţinem să le rezolvăm cu ajutorul specialiştilor, nu se vor agrava şi vor dispărea uşor.
– Cum facem să-i convingem pe români să meargă la psiholog?
– Trebuie înlăturată această stigmă. În afară e un lucru absolut normal să ai un psiholog, să mergi des, să stai de vorbă, la noi oamenii se feresc de eticheta de „nebun”. E o prostie foarte mare. Orice mic dezechilibru trebuie discutat cu un specialist.
– Irina SIMINICEANU
