Marius ILINCARU
editor
Din nou la şcoală. A început corvoada pentru milioane de copii şi părinţi. Din păcate, pentru mulţi copii, 100.000 după datele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi de cel puţin trei ori mai mult după organizaţiile independente, şcoala începe în lipsa părinţilor, plecaţi la muncă în străinătate pentru a le putea asigura un trai mai bun. Pentru ei va fi un an mult mai greu. Pe lângă dorul de părinţi, vor trebui să înfrunte singuri dificultăţile în noul an şcolar şi doar învăţătoarea şi, eventual, o profesoară, două, să-şi dea silinţa să-i ajute să desluşească tainele vieţii. Pentru ei, bunicii, unchii sau fraţii mai mari vor ţine locul părinţilor, dar oare poate cineva cu adevărat să suplinească această lipsă?
Cred că nu.
Dar oare părinţii aveau alte soluţii pentru a le fi alături?
Aici e un răspuns complex şi foarte personal. Trebuie să ne punem în pielea celor care au ales calea străinătăţii şi să vedem că nu au făcut-o de prea mult bine. Cu siguranţă majoritatea ar fi vrut să-şi vadă copiii trecând prin fiecare etapă a vieţii, dar au fost puşi în faţa acestei grele alegeri. Cei mai mulţi au făcut-o tocmai pentru a le asigura un viitor copiilor lor, o educaţie mai bună, un trai mai bun. Fiecare pune în balanţă şi decide singur dacă au meritat cele obţinute în străinătate în schimbul depărtării de copii.
La rândul lor, copiii vor decide dacă confortul şi traiul pe care-l au acoperă pe deplin lipsa zilnică a afecţiunii părinteşti.
E greu, e foarte greu şi pentru copii şi pentru părinţi, iar acest lucru se va resimţi pe deplin şi la şcoală, pentru că una e ca părintele să fie lângă tine mereu, să poţi mereu să discuţi orice problemă se iveşte, şi alta e să-l auzi din când în când la telefon. E drept că internetul a „limitat” distanţele, dar nimic nu înlocuieşte prezenţa fizică lângă copilul tău. Vedem copiii cu mari probleme chiar dacă îi au pe ambii părinţi lângă ei zi de zi şi nu le lipseşte nimic.
În noul an şcolar, mulţi dintre copiii celor plecaţi la muncă în străinătate vor purta şi „stigmatul diasporei”, după ce părinţii lor au înţeles să se revolte faţă de modul în care este condusă ţara. La cât de politizată este şcoală în ziua de astăzi, nu ar fi exclus ca mulţi dintre ei să fie priviţi cu alţi ochi de către cei care ar trebui să le fie dascăli, să-i îndrume pe calea cea bună. Să nu uităm autocarele întregi de profesori care au plecat la mitingul din primăvară să susţină PSD pentru că guvernul le-a mărit salariile. Sper totuşi ca aceasta să fie excepţia şi nu regula, ca majoritatea să înţeleagă faptul că menirea lor este să formeze oameni verticali, care să raţioneze şi să emită opinii, nu să le reproducă pe ale altora.
România are nevoie de generaţii bine instruite, de specialişti în orice domeniu, care să poată urni ţara, pentru că am ajuns într-o situaţie cruntă, în care generaţii întregi sunt mai slab pregătite decât părinţii şi bunicii lor. E o dramă pe care o trăim şi, de multe ori, o conştientizăm abia atunci când avem nevoie de un specialist şi constatăm că el e mai slab pregătit decât noi, care nu avem nici în clin, nici în mânecă cu domeniul respectiv. Iar la asta contribuie şi faptul că mulţi copii cresc fără părinţi şi nu mai dau doi bani pe educaţie, că abia aşteaptă să termine 10-12 clase pentru a-şi putea urma rudele la muncă în străinătate sau să fie ei „deschizători” de drumuri pentru familia lor care se chinuieşte cu traiul din ţară.
