Recent, în capitală, pe stadionul „Iolanda Balaş Soter” a avut loc o nouă ediţie a Campionatului Naţional (CN) de atletism în aer liber destinat sportivilor veterani. La acest eveniment, judeţul Botoşani a fost reprezentat de Ştefan Tronciu. Multiplul campion şi recordman naţional la probele tehnice de aruncări (n.r., suliţă, ciocan şi ciocan greu, disc şi greutate) a reuşit extraordinara performanţă de a obţine cinci titluri de campion naţional, stabilind totodată şi trei noi recorduri naţionale în cadrul probelor la care a participat.
În vârstă de 75 de ani, Ştefan Tronciu a luat decizia ca, după Campionatul Naţional din acest an, să ia o pauză, motivaţia sa fiind că „mi-am îndeplinit proiectele propuse şi cred că e momentul să fac o pauză. Neavând adversari pe măsură cu care să concurez pe plan naţional am decis că e momentul să mă retrag o perioadă din activitatea competiţională”.
Ştefan Tronciu a recunoscut că performanţele din acest an au fost obţinute cu multă muncă şi a evidenţiat faptul că, pentru a fi pregătit cât mai bine pentru Naţionale, s-a antrenat de unul singur „în paradisul de la Pacea, care se află în vecinătatea terenului Victoria, folosind pentru antrenament materiale sportive improvizate, confecţionate artizanal pe teren impropriu, neamenajat pentru probele de atletism”.
Rezultatele pe care atletul veteran botoşănean le-a obţinut la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de atletism în aer liber vin să confirme şi titlul de campion naţional obţinut în proba de aruncare a greutăţii de la CN de atletism în sală destinat veteranilor, din luna februarie.
„Secretul reuşitelor mele l-a constituit pregătirea fizică continuă în orice condiţii. Aştept în acelaşi timp o legislaţie pentru o mai bună organizare şi promovare a atletismului masters la nivel local şi naţional”, a conchis Ştefan Tronciu.
Antrenamente cu un… căţel Bichon Maltez
Pe tot parcursul celor 12 ani în care a activat pentru CS Victoria Botoşani, ca atlet veteran, Ştefan Tronciu a fost nelipsit de la Campionatele Naţionale organizate an de an. În tot acest timp, atletul veteran botoşănean a obţinut un număr de 82 de medalii, dintre care 58 de aur, 16 de argint şi opt de bronz. „Fără falsă modestie, sacul cu medalii pe care l-am strâns în toţi aceştia ani cântăreşte fix două kilograme”, afirmă Ştefan Tronciu.
Botoşăneanul a bătut de mai multe ori recordul naţional la aruncarea suliţei, iar în acest an a stabilit noi recorduri naţionale la aruncarea ciocanului greu şi proba de ciocan. „Aceste recorduri aveau o vechime de peste 10 ani şi vă spun că vor fi greu de egalat în următorii ani”, a mai spus Ştefan Tronciu, adăugând în final că „menţinerea în formă sportivă cât mai bună se datorează în mare parte celui mai bun prieten, cu 70 de ani mai tânăr, Luş, rasa Bichon Maltez, cu care zilnic fac plimbări prelungite şi de lungă durată”.
– Cristian PRISACARIU