Doi tineri au fost răniți, în noaptea de marți spre miercuri, după ce s-au răsturnat cu mașina. Accidentul a avut loc pe raza localității Burlești, în momentul în care șoferul, în vârstă de 19 ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu pietriş şi a pierdut controlul asupra direcției de drum și s-a răsturnat într-un lan de porumb. Maşina s-a dat de mai multe ori peste cap, aterizând din nou pe roţi, însă cei doi ocupanţi au avut de suferit în urma impactului cu interiorul maşinii.
Șoferul și o adolescentă aflată în maşină au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital. „Pacientul de 19 ani a suferit o plagă tăiată la nivelul palmei şi mai multe contuzii şi escoriaţii. A fost internat pe secţia de chirurgie plastică şi reparatorie, în stare stabilă”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD. Tânăra a fos dusă la Pediatrie, fiind şi ea în stare stabilă, în afara oricărui pericol. Autoturismul, un Renault Laguna, a fost distrus în totalitate.