FC Botoşani va evolua duminică la Voluntari pe stadionul „Anghel Iordănescu” împotriva FCSB într-un meci contând pentru runda a VII-a a Ligii I.
Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani a declarat că elevii săi trebuie să aibă iinteligenţă pentru a gestiona acest meci. Enache a spus că cheia acestui joc ar putea-o reprezenta forţa grupului şi dorinţa jucătorilor săi de a reuşi un rezultat pozitiv şi a spus că nu se va baricada în apărare.
„Noi trebuie să avem inteligența să gestionăm acesti meci. Mă bazez pe forța grupului și pe dorința jucătorilor noștri. Da, am putea profita de acest moment pentru că e clar Steaua are obiective mult mai importante cu acest joc, e destul de greu să aduci mental jucătorii la o concentrare ca şi cea pe care au avut-o cu Rapid Viena. Nu ajunge doar atât. E nevoie ca noi să ne dăm toată energia și toată inteligența în joc. Modul nostru de a ne apăra este cu trei linii indiferent de forma în care facem, cu trei avansați, cu doi avansați, cu unul singur. Trei linii defensive mi se par destul de sigure. Trebuie să mergem cu convingerea că putem să facem lucruri minunate, apoi vom vedea în teren ce se întâmplă pentru că nu ne așteaptă un joc ușor, asta e foarte clar. Steaua poate alinia trei formule diferite, cu același lot, e un adversar puternic, o echipă care are statut, are clasă. E clar. Nu e chiar așa ușor..mergem, batem și câștigăm, nu e așa. Trebuie să îndeplinim foarte multe condiții pentru asta și cred într-un rezultat bun”, a declarat Costel Enache.
Partida dintre FCSB şi FC Botoşani va avea loc duminică de la ora 21:30, jocul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look.