Împăratul muştelor

George LAZĂR
director

După afirmaţia că a fost ţinta unui atentat care urma să-l asasineze, L. Dragnea a recidivat, intervenind iar în direct la Antena 3, televiziunea lui de casă, aducând lămuriri care mai degrabă au încâlcit şi mai mult ghemul evident de minciuni rostit cu voce când suavă, când hotărâtă, când răspunzând la întrebări cu alte întrebări, în faţa poporului. Urmăresc cu o anumită uimire cum oameni, pe care îi credeam serioşi, găsesc explicaţii şi trag concluzii de genul: ar fi anormal ca Dragnea, care conduce în realitate ţara, să nu fi fost ameninţat cu moartea, sau că toată această punere în scenă e de fapt pregătirea pentru schimbarea unor şefi de prin poliţie şi/sau servicii care – vezi bine! – nu au fost în stare să-i găsească pe cei patru presupuşi asasini. Nu lipseşte de aici nici vocea celor care susţin că şeful PSD este pur şi simplu prea stresat. Răstimp, poliţia şi serviciile dau rând pe rând comunicate cum că habar nu au avut de vreun atentat la viaţa celui mai puternic om din România. În afara acestei poveşti stupide, chiar şi noi toţi l-am bănuit de o subtilitate fără precedent atunci când a pus-o pe V.V. Dăncilă, o fată simpluţă şi nu prea citită, prim ministru, pentru că el, asemenea unui păianjen, şi-ar fi întins pânza peste toată ţara, ca să mişte trupurile şi minţile inerte ale muştelor de partid înainte de a se debarasa de ele, atunci când nu-i mai sunt de folos, aşa cum a făcut şi cu ceilalţi doi prim-miniştri pe care tot el i-a numit.
Din aceste motive, aproape toată lumea îi ia în serios.
Dar dacă altul este de fapt adevăratul Liviu Dragnea?
Cunosc mincinoşi patologici din zona politică. I-am urmărit, nu o dată, cum îşi construiesc argumentaţia din nimic, împletind adevărul cu neadevărul, sugerând, atunci când le scade inspiraţia, inventând personaje şi fapte în mijlocul cărora se plasează, răspunzând cu agresivitate atunci când sunt pe punctul să fie dovediţi. Am aflat că aşa ceva constituie boală psihică care poate fi tratată, cu condiţia ca şi subiectul să coopereze, ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată.
Am căpătat convingerea că şeful partidului de guvernământ poate fi un astfel de caz. La fel cum mai cred că este un om care se teme. Poate de consecinţele faptelor sale, şi de aceea împinge în faţă cu nemiluita pe alţii, pe care îi plăteşte cu funcţii şi onoruri, ca să facă ceea ce el fie nu ştie, fie se teme să facă. Poate îi este frică de furia străzii, manifestată explicit în tot mai multe proteste. Poate de procurorii care-i sunt pe urme, de judecătorii care l-au condamnat deja de trei ori, de fosta nevastă, care a depus mărturie împotriva lui, de aliaţii de la guvernare, care nu vor să-l suspende pe Iohannis, de orice, în general. Iar în particular probabil îi este o frică groaznică de dentist, după cum îi arată zâmbetul.
Puterea luată în acest fel pseudo democratic vine la pachet cu primejdii reale, dar cel mai adesea închipuite, cărora un psihic labil nu le poate face întotdeauna faţă cu succes. M-aş mira să nu aibă coşmaruri.
Nu suntem singurul popor care a “beneficiat” de asemenea conducători. Hitler, Stalin sau chiar Ceauşescu au fost dictatori cu mult mai perfizi şi cruzi. Deocamdată Dragnea nu a omorât pe nimeni. El este Împăratul Muştelor, fără nici o legătură cu personajul principal din excelentul roman al lui William Golding. Noi, toţi ceilalţi, suntem cei peste care domneşte şi celor mai mulţi le place aşa, indiferenţi la mirosul pestilenţial degajat de pomenile pe care le aruncă poporului. Ceilalţi, mai puţini, simt că au pierdut deja o bună bucată din viaţă şi că normalitatea nu va ajunge la noi prea curând. Nu câtă vreme avem un Împărat, mai ales al muştelor.