spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTTânăr rănit grav într-un geam (video)

Tânăr rănit grav într-un geam (video)

Un tânăr din Botoşani a ajuns pe reanimare după ce a fost la un pas să moară dintr-un gest stupid. Acesta a lovit cu pumnul un geam, însă braţul i-a trecut prin sticla spartă şi un ciob i-a secţionat pachetul venos, ajungând la spital cu o hemoragie masivă. Totul s-a întâmplat joi seară, când tânărul, din dorinţa de a-şi impresiona iubita, cu care avusese o dispută mai deveme, a lovit cu putere un geam de la o uşă. Lovitura puternică a spart geamul, însă braţul drept al tânărului a trecut prin gaura făcută, iar un ciob i-a făcut o plagă adâncă. Acesta a început să piardă foarte mult sânge şi a venit rapid la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), unde cadrele medicale au reuşit cu greu să oprească sângerarea. Ulterior, aceştia au reuşit să îl stabilizeze şi să îl interneze în spital. „Pacient în vârstă de 33 de ani se prezintă în serviciul nostru cu o plagă tăiată la nivelul membrului superior drept, cu interesare de vase şi hemoragie puternică. A fost investigat şi tratat în serviciul de urgenţă şi ulterior internat pe secţia de chirurgie polastică şi reconstructivă”, a precizat medicul specialist în urgenţe Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD Botoşani. Cazul vine la doar câteva săptămâni după ce un tânăr de 19 ani, din Dorohoi, a ajuns direct pe masa de operații la chirurgie vasculară Iași, după ce a dat cu pumnul într-un geam. Acesta și-a făcut praf mușchii, tendonul și artera humerală, nemaiavând deloc tensiune în brațul drept. Cadrele medicale de la ambulanță au dus pacientul direct în sala de operații la clinica de chirurgie cardio-casculară din Iași, unde medicii specialiști erau pregătiți pentru a interveni de urgență și a încerca salvarea brațului tânărului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

(Video)

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...