Unul dintre tâlharii care au semănat groaza în municipiul Botoşani în decembrie 2016, jefuind femei pe stradă, a deconspirat în faţa judecătorilor cum au început atacurile şi ce anume i-a determinat să reacţioneze astfel. Cel care a dat totul pe faţă a fost Cătălin Constantin Aniţă, eliberat din penitenciar în noiembrie 2016, după executarea unei condamnări de opt ani de puşcărie. Revenit în Dorohoi, el a început o relaţie cu o tânără, care s-a dovedit a fi sora lui Ionuţ Mircea Iasciuc, cel cu care avea să comită jafurile, din grupul de amici făcând parte şi Petronel Dragoş Moroşanu. Tinerii se întâlneau zilnic în cartierul Plevna, frecventând sălile de pariuri şi cafe-barurile, toţi fiind fără ocupaţie.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
În timpul audierilor, Cătălin Constantin Aniţă le-a relatat anchetatorilor că ceilalţi doi i-ar fi povestit că pentru a face rost de bani s-au apucat de furat, ţinta fiind persoane în vârstă, care locuiesc singure şi sunt consumatoare de alcool, „acestea fiind ţinte uşoare şi care în general nu reclamă faptele comise, perioada comiterii acestui gen de fapte fiind cea în care încasează pensiile”.
Dorohoian bătut pentru şapte lei
Astfel, pe 12 decembrie 2016, în jurul orelor 13, cei trei se aflau în faţa pieţii din cartierul Plevna din municipiul Dorohoi, moment în care l-au observat pe B.I., care a scos din buzunar mai multe bancnote, pentru a-şi achita o datorie. Când au văzut bancnotele şi au realizat că bărbatul este băut, ei s-au hotărât să-i fure banii. L-au urmărit, iar când acesta a intrat în scara blocului l-au atacat şi i-au furat cei 250 lei pe care îi mai avea în buzunar.
Banii au fost cheltuiţi la un club de pariuri din zonă, iar în jurul orei 19 cei trei s-au întâlnit din nou în faţa unui bar, unde au pus ochii pe un alt bărbat, A.D. Au procedat identic – l-au urmărit, iar când acesta a intrat în bloc l-au lovit şi i-au furat 7 lei şi un telefon mobil.
Nemulţumiţi de valoarea bunurilor furate, tâlharii au pus la cale alt jaf, ţinta fiind un alt bărbat, A.V., care locuia la circa 300 metri distanţă. Au mers la locuinţa acestuia, i-au bătut în uşă, iar când acesta le-a deschis l-au lovit direct în faţă, l-au imobilizat în sufragerie, acoperindu-i faţa cu o perdea, după care i-au furat 50 lei, un telefon mobil, un card bancar şi o hârtie pe care era scris PIN-ul.
Telefoane furate interceptate de poliţişti
Acesta a fost startul, dar ce nu au ştiut tâlharii a fost faptul că atacurile au fost totuşi reclamate la poliţie, iar anchetatorii au dispus interceptarea telefoanelor furate. Procedurile au necesitat ceva timp, iar în acest interval tinerii au continuat atacurile în Botoşani, pe 14 şi 15 decembrie ei jefuind cinci femei, pe care le-au prădat după acelaşi tipar.
Interesant este că interceptările i-au condus pe anchetatori spre Dragoş Petronel Moroşanu, iar pe 16 decembrie 2016 poliţiştii au obţinut un mandat de percheziţie domiciliară. Când au descins la locuinţa lui, anchetatorii au găsit cardul furat de la bătrân, iar tânărul i-a denunţat şi pe ceilalţi doi complici.
Ionuţ Mircea Iasciuc şi Cătălin Constantin Aniţă au avut o presimţire şi au fugit în Suceava, unde au jefuit alte două femei.
Pedepse cu închisoare
Anchetele care au urmat la Dorohoi, Botoşani şi Suceava au scos la iveală că tinerii erau determinaţi în comiterea faptelor şi manifestau o indiferenţă totală faţă de normele care ocrotesc valorile sociale. Din acest motiv, ei au fost condamnaţi la închisoare cu executare, sentinţele de la Botoşani şi Suceava fiind definitive. Ce a mai rămas de soluţionat este doar dosarul cu jafurile de la Dorohoi, cazul fiind pe rolul Curţii de Apel Suceava.
Între timp, Constantin Cătălin Aniţă a obţinut o contopire a pedepselor primite în dosarele de la Botoşani şi Suceava, instanţa hotărând că acesta ar avea de executat o pedeapsă rezultantă de nouă ani de închisoare.
– Sebastian GHEORGHIU
De la asemenea manevre in ale hotiei in 1995 tot la DOROHOI s-a tras si moartea tatalui meu , insa se vede ca nu au reusit organele de coercitie sa destructureze gastile de tilhari cu aceleași metode de procedura . Foarte slab se actioneaza si nu se trag nici un fel de invataminte , deservirea societatii de rahat , mai bagam si aia ca de unde sunt platiti politisti , cui trebuie sa serveasca aceasta institutie , unde este raspunderea lor civica , cum sunt urmariti cei eliberati din penetenciare etc. etc. S-ar parea ca nu se lichideaza niste vicii in ale infractionalitatii specifice tilharilor si hotilor ci se instalează mai temeinic pe an ce trece . VAI NOUĂ , VAI .