spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăNaționalAmenzile rutiere se pot plăti la jumătate în 15 zile

Amenzile rutiere se pot plăti la jumătate în 15 zile

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) anunţă că toate amenzile contravenţionale pot fi achitate la jumătate în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore, cum este în prezent. „De astăzi, amenzile contravenţionale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore). Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veţi putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei”, a anunţat MAI pe contul său de Facebook.

O altă modificare care a intrat în vigoare se referă la plata amenzii la agentul constatator. „Tot de astăzi, amenzile nu mai pot fi achitate direct la poliţist… eliminăm, astfel, orice schimb de bani între cetăţean şi poliţist!”, precizează MAI.

Amenzile au crescut drastic în valoare în ultimii ani, pe fondul creşterii forţate şi exagerate a salariului minim pe economie, iar anul acestea au primit chiar şi o plafonare pentru a nu atinge valori uriaşe.

În primă fază, programul este doar pentru amenzile rutiere, însă este în discuţie şi o variantă care să includă această posibilitate pentru toate amenzile emise de poliţie şi de instituţiile abilitate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...