Parchetul General anunţă, vineri, că protocolul secret încheiat cu SRI în decembrie 2016 şi-a încetat efectele pe 13 martie 2017, precizând că a iniţiat, pe 22 martie 2018, declasificarea acestuia. Documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului Justiţiei.
Parchetul General arată, vineri, printr/un comunicat de presă, că pe 8 decembrie 2016, a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv protocolul privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (NESECRET), publicat pe site-ul Ministerului Public, şi protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii, clasificat secret de stat, nivel secret.
„1. Obiectul Protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de S.R.I. şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea S.R.I. şi ale Codului de procedură penală.
2. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului”, arată Parchetul General.
Instituţia condusă de Augustin Lazăr mai transmite că, pe 22.03.2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a iniţiat demersurile pentru declasificarea protocolului şi a solicitat S.R.I. acordul în acest sens.
„Nu au fost comunicate informaţii publice cu privire la acest Protocol şi nici nu a fost publicat întrucât nu a fost finalizată procedura de declasificare. Protocolul a fost transmis la data de 20.03.2018 Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, care au fost informaţi şi cu privire la iniţierea de către procurorul general a demersurilor privind declasificarea documentului”, mai arată Parchetul General.
Se va desecretiza si comunica ce ne intereseaza , HAI SA FIM SERIOSI , avem raspunsuri la indemina ,, nu este secret , dar nu se da publicitatii ,, lucreaza in aceste institutii atitia oameni importanti care tin pe tava toata fruntea statului , cum sa-ti permiti deranjatul increngaturii .