Lucia OLARU NENATI
scriitor
Nu prea multă lume din ziua de azi ştie că George Enescu s-a născut în august, în cea de-a 19-a zi a acestei luni, pe drept cuvânt numită a lui Cuptor deşi, dintre toţi cei mari ai neamului nostru este el este cel mai cunoscut şi, mai ales, în continuă sporire de notorietate, ba chiar de încântată (re)descoperire, desigur, în primul rând datorită accesibilităţii generale a limbajului muzicii. Pentru că scriu aceste rânduri la Botoşani, capitala judeţului unde s-a ivit pe lume şi el ca şi (mai) toţi cei grandioşi dintre români, nu obosesc să visez, nu de acum, ci de zeci de ani, că acest oraş unde se petrec de multă vreme lucruri menite marcării acestor providenţiale hărăziri, se va constitui cândva într-un adevărat Weimar românesc ce s-ar putea numi cu îndreptăţire: “ORAȘUL PANTHEON”, populat cu statuile impunătoare ale corifeilor culturii născuţi aici a căror amintire să fie vie şi lucrativă şi, mai ales, atractivă pentru cât mai mulţi vizitatori interesaţi de acest univers. Sunt, de asemenea, conştientă că semnele evoluţiei mentalului colectiv actual nu sunt tocmai încurajatoare pentru asemenea viziuni idealiste, dar visarea a fost mereu apanajul îngăduit poeţilor.
Ei, şi după această uvertură (că tot e vorba despre muzică!) se cuvine să relev faptul că această zi a încheiat un triptic muzical estival datorat armoniei (iar din muzică!) a trei instituţii locale ale oraşului, respectiv Filarmonica, Primăria şi Muzeul, desfăşurat pe Pietonalul Unirii, loc deosebit de potrivit acestor scopuri tonice şi benefice. Aceste atribute sau fost validate de mulţimea de public ce s-a adunat, depăşind cu mult numărul de scaune disponibile şi probând prin atitudinea permanent entuziastă, marea bucurie de-a primi asemenea daruri nespus de bine venite şi care, aşa cum se putea auzi în unele murmure, au avut, pur şi simplu, darul de-a mai scoate oamenii din atmosfera de discordie întreţinută de televiziunile încleştate în beligeranţă.
În acest “Concert estival” unde s-au cântat canţonete, arii din opere şi alte piese de largă popularitate şi, mai ales, de frumoasă muzicalitate, au evoluat doi tineri solişti de foarte bună calitate, soprana Mediana Vlad şi tenorul Vlad Lupea, care au probat nu numai voci de impresionată apertură şi coloratură, ci şi un adevărat talent teatral în dialogurile scenice cu care au presărat piesele muzicale, toate având darul de-a stârni ropote de aplauze greu de potolit.
Nu se poate înainta pe firul reportajului fără a menţiona profesionismul deplin al orchestrei Filarmonicii botoşănene, obişnuită de decenii să se acomodeze impecabil oricăror colaboratori. Last but not least, cea mai spectaculoasă prezenţă a fost aceea a dirijorului argentinian – dar devenit, cică, pe jumătate român! – Ramiro Arista, un personaj parcă descins de pe ecranele filmelor hispanice cu cavaleri arătoşi cu plete bogate, viteji cuceritori fără efort ai doamnelor cu largi evantaie. Acum el a cucerit un întreg public prin zâmbetul său cald şi, mai ales, prin stilul său ca de balerin energic şi neobosit, cu totul neobişnuit pentru un dirijor care, precum ştim, este îndeobşte un domn sobru în ţinută şi mişcări. Evoluţia dirijorului a făcut ca acesta să (re)prezinte el însuşi un adevărat spectacol în spectacol.
Dar această entuziasmantă reprezentaţie în aer liber nu a fost singura în aceste zile, ci a fost precedată de o alta, intitulată concert de divertisment, desfăşurat în foişorul din Parcul Eminescu, în interpretarea unui ansamblu de suflători intitulat “Athenaeum brass quintet” care a animat plimbarea duminicală a botoşănenilor prin marele parc, cu muzică de divertisment bine aleasă şi care, alături de cupola acvatică şi răcoritoare de caniculă a fântânii arteziene, a constituit, de asemenea, o plăcută surpriză amintind în chip nostalgic de reprezentaţiile muzicale antebelice din acest foişor ori, mai către noi, de eleganţa şi virtuozitatea formaţiei “Armonia” a mult regretatului Mişu Amarghioalei.
