spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNaționalDascălul unei biserici din Iaşi a fost arestat pentru omor

Dascălul unei biserici din Iaşi a fost arestat pentru omor

Dascălul unei biserici din localitatea Ciorteşti, judeţul Iaşi, a fost arestat pentru uciderea soţiei sale, în vârstă de 48 de ani. Femeia a fost incendiată în casa în care locuiau şi a fost găsită moartă a doua zi, bărbatul de 51 de ani spunând Poliţiei că aceasta ar fi băut prea mult.

Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat pentru MEDIAFAX că trupul femeii de 48 de ani a fost stropit cu benzină, la finele săptămânii trecute, aceasta suferind arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, însă soţul ei, dascăl la biserică, nu a cerut ajutorul medicilor.

A doua zi, victima a murit.

”Fapta a fost comisă în seara zilei de 17 august. Inculpatul este arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile, după ce a fost reţinut. În seara zilei de 17 august, inculpatul, care este dascăl la biserica din sat, şi-a agresat soţia, sub pretextul că aceasta a consumat băuturi alcolice în exces. A lovit-o iniţial cu o bâtă peste corp, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. După consumarea acestor agresiuni, nu i-a acordat niciun fel ajutor, a ţinut-o în casă până a doua zi, când victima a decedat. Decesul a fost cauzat de şocul postcombustional, consecinţă a arsurilor grad 2-3 pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului. A fost arestat pentru omor, reţinând şi cruzimile”, a spus Mihaela Apostol.

Bărbatul de 51 de ani nu a contestat măsura de arestare preventivă dispusă de magistraţii Tribunalului Iaşi.

”Era un om echilibrat şi nu avem explicaţie pentru gestul său. Era o familie normală, toată lumea este îngrozită. Era îngrijitorul de la biserica Ciorteşti, şi cântăreţ. Era omul de bază al părintelui din Ciorteşti, era un om de încredere, nu era violent sau recalcitrant. Nu ştim ce s-a întâmplat. Fiica lor avea planificată nunta peste două săptămâni. Este şocant”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Apostol, primarul comunei Ciorteşti.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...