Liderii celor două mari partide parlamentare, de la care românimea aşteaptă izbăvirea, şi-au mai tras-o odată cu stângul în dreptul. Nu că era nevoie, dar altfel nu ştiu, nu sunt în stare. Cu intenţia vădită de a-şi trage spuza pe turta lui, Dragnea a chemat premierul la ordine, chipurile pentru a-i cere socoteală. În realitate, pentru a face un simplu exerciţiu de imagine, care a dat startul campaniei electorale pentru alegerile din decembrie.
În loc să înveţe ceva din marginalizarea la care sunt supuşi de aproape un an, politicienii au ales să încerce ridiculizarea guvernării tehnocrate. Termenul în sine a devenit unul aproape de ocară, în loc să desemneze o persoană competentă şi deloc dispusă la vreun fel de compromis. Cam la fel cum s-a întâmplat cu noţiunea de deontologie după explozia televiziunilor de partid, când cuvântul în sine, alăturat numelui unui jurnalist, voia să însemne o insultă. Media a ajuns să fie inundată de acuzaţii (unele fondate, dar asta este cu totul alt subiect) că demnitarii tehnocraţi sunt simpli executanţi ai birocraţiei bruxelleze, pariziene sau berlineze. Ba chiar curele de transmisie ale ordinelor sosite de la departamentele de stat de peste ocean, ceea ce, în orice regim ar însemna – nu-i aşa? – trădare naţională.
De fapt, toate aceste acuzaţii fac parte dintr-un fel de arsenal pe care partidele îl scot la bătaie pentru campania electorală şi are drept scop delegitimarea guvernului şi anihilarea oricărei şanse viitoare de a mai repeta experimentul unui guvern de tehnicieni. Şi, nu în ultimul rând, ca un alibi pentru propriile incapacităţi, pentru lipsa oricărei viziuni coerente de dezvoltare durabilă. Dacă guvernarea tehnocrată s-ar dovedi un succes, atunci concluzia inevitabilă ar fi că partidele sunt, în cel mai bun caz, irelevante pentru calitatea guvernării şi, în cel mai rău, personaje negative care mai mult strică şi care utilizează puterea în alte scopuri decât binele public. Nici urmă de vreo reformă internă. Şi nici nu are cum, atâta vreme cât partidele noastre cultivă în continuare, sistemul piramidal (mafiot), în care şeful este “Dumnezeu”, în care regula “te servesc – mă serveşti” este sfântă, iar nepotismul şi sinecurile sunt consecinţe logice.
Ca de fiecare dată când PSD s-a aflat în opoziţie, sindicatele şi-au adus brusc aminte că există. Se anunţă mişcări de stradă, se proclamă ameninţări cu greve (care, de regulă, nu mai au loc) se cere intervenţia Guvernului în chestiuni care nu sunt de competenţa sa. Toate în numele unui singur scop declarat: acreditarea ideii că politicienii vor repune ţărişoara, cât pe ce să fie distrusă de slugile Occidentului, pe un făgaş normal. Cel al numirilor politice, în care competenţa, integritatea, onestitatea îşi pierd orice relevanţă în faţa interesului de partid. Care, din câte s-a dovedit până acum, numai al binelui public nu este.
Nu vreau să fac apologia tehnocraţilor, dimpotrivă nu pot trece cu vederea iniţiative cel puţin păguboase ale unor miniştri, care nu au fost negociate nici cu societatea civilă, nici cu clasa politică – aşa cum şi câtă este ea, nu pot trece cu vederea nici compromisuri jenante făcute la numirea unor oameni care nu prea aveau legătură cu apolitismul şi nici justificarea unui invocat profesionalism. Dar nici nu pot accepta că trebuie, suntem aproape obligaţi să alegem între ceea ce se încăpăţânează partidele să ofere. Dragnea – un infractor dovedit, să nu uităm asta – încearcă să ni-l albească pe Ponta, în cazul lui Blaga se aplică, din câte văd, reţeta cunoscută: se găseşte o faptă măruntă, se dă o pedeapsă simbolică şi rezultă doar faptul că respectivul este „tras pe dreapta”, Gorghiu rămâne aceeaşi adolescentă întârziată, mai apropiată de reţetarul apariţiilor mondene ale vedetuţelor de carton decât al unui om politic, iar de ceilalţi nici nu mai vorbesc.
Deocamdată micul agronom – fără să fiu tendenţios, fiindcă asta este pregătirea lui de bază – un tip ambiţios şi bine pregătit, i-a pus la punct. Demonstraţia lui, de acum câteva zile din Parlament, le-a închis gurile. Dar din decembrie încolo, după alegeri, cine o să o mai facă?