Un bărbat din Botoșani a avut parte, miercuri, de Adormirea Maicii Domnului, de o moarte cumplită. Acesta a fost găsit fără suflare, cu capul în apa unui pârâu din zonă în care locuieşte. Tragedia a avut loc pe raza comunei Hlipiceni, în satul Cobiceni, unde bărbatul, a fost găsit mort într-un pârâu de pe marginea drumului județean Dj 282. Acesta a fost observat zăcând nemișcat cu fața în jos, sub un pod peste care treceau câțiva săteni. Aceştia, la fel ca şi bărbatul, fuseseră la un parastas în cimitirul localităţii, însă bărbatul s-a ridicat mai devreme de la masă şi a spus că pleacă spre casă. Mai târziu, a fost văzut fără suflare sub podul peste care treceau comesenii lui. Oamenii au oprit un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) care trecea prin zonă, cadrele medicale solicitând intervenţia pompierilor şi a poliţiei. La fața locului au intervenit pompierii de la Garda Trușești. „La sosirea echipajului la fața locului, bărbatul era căzut cu capul în apă, într o zonă abruptă. A fost scos din apă de colegii pompieri, pus pe o targă şi adus la noi. Din păcat, nu s-a putut face nimic decât constatarea decesului”, a precizat un reprezentant a SJA Botoşani.
Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului bărbatului.