spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTZile încărcate pentru jandarmii botoşăneni

Zile încărcate pentru jandarmii botoşăneni

În perioada 15 – 19 august a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice cu caracter artistic și religios organizate în județul Botoșani. Jandarmii vor asigura o prezență activă și vor interveni în cazurile de încălcare a prevederilor legale privind normele de conviețuire socială în mai multe localităţi, respectiv Darabani, Flămânzi, Stăuceni, Manoleasa, Vlăsineşti, Prăjeni, Broscăuţi, Cristeşti, Dobârceni, Păltiniş, Corlăteni şi Roşiori. Efectivele inspectoratului vor fi suplimentate cu lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care vor fi alături de credincioșii participanți la hramul mănăstirii Zosin, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, pentru ca liniștea necesară enoriașilor să nu fie tulburată prin producerea unor fapte antisociale. „Pentru desfășurarea în condiții civilizate a acestor evenimente și prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită bunurilor personale, să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, care este un factor favorizant al faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, să nu răspundă provocărilor persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și să solicite în cel mai scurt timp intervenția forțelor de ordine aflate în apropiere, atunci când se impune, pentru luarea măsurilor legale și restabilirea unui situații de normalitate”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean. În executarea misiunilor specifice, jandarmii botoșăneni vor fi sprijiniți, în această perioadă, de lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

2 COMMENTS

  1. Nu mai pot de atata treaba. Cică zile încărcate pentru ca se duc sa caste gura la niste procesiuni religioase. Si în parcul Mihai Eminescu zilele trecute la orele amiezi cand au fost spectacole ai căror protagoniști au fost copii iar spectatori părinții lor și câțiva trecători au fost zeci de jandarmi prezenti de parcă era un mare risc de fapte antisociale sau penale. Iar când făceau scandal tiganii la spitalul județean și înjurau și scuipau medicii jandarmii prezenți nu au schițat un gest. Se aduna în număr mare veniți și din alte județe doar la adunări pașnice, de genul în care lumea se duce la biserica sau participa la o procesiune religioasa – inchinatul la moaste. Trebuie sa își justifice cumva existenta lipsita de un real folos societății românești cei ce capuseaza oamenii care într-adevăr aduc un plus valoare prin munca care o presteaza.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.3 °
1.6 °
68 %
2.7kmh
100 %
sâm
3 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...