joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTBotoşănean urmărit internaţional capturat la intrarea în ţară

Botoşănean urmărit internaţional capturat la intrarea în ţară

Un botoşănean pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost capturat, ieri, în momentul în care încerca să se întoarcă în ţară. Bărbatul, Silviu H., în vârstă de 39 de ani, s-a prezetat ieri, 12 august a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare. Cu ocazia formalităţilor de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră au realizat că botoşăneanul este căutat de autorităţile române, pe numele lui fiind emis, în mai 2018, un mandat european de arestare. Astfel, bărbatul fusese condamnat la un an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, însă nu a mai fost de găsit pentru a fi încarcerat. Reţinut, Silviu H. a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...