Sângele înseamnă viaţă! Implică-te şi tu! – acesta este mesajul pe care îl transmit jandarmii botoşăneni, care au donat sânge pentru a treia oară începând din noiembrie 2017. Încercând să vină în sprijinul persoanelor care au nevoie de sânge, 22 de ofiţeri, subofiţeri şi elevi aflaţi în practică la Botoşani s-au prezentat în ultima săptămână la Centrul de Transfuzie Sanguină, în funcţie de posibilităţile fiecăruia dintre ei, în municipiile Botoșani și Dorohoi. Jandarmii au răspuns astfel la apelul personalului medical care se confruntă cu un număr mic de donatori raportat la necesarul de rezerve sanguine din spitale. Numărul donatorilor din România este de doar 2%, faţă de media de 6% din Uniunea Europeană, aşa cum o prezintă statisticile. Procentul este însă mult prea mic raportat la urgenţele medicale. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, majoritatea transfuziilor se îndreaptă către copii şi vârstnici, către cei cu accidente grave, către femeile gravide sau către cei care fac intervenţii chirurgicale şi pentru care sângele este esenţial. “Viaţa unui om este nepreţuită şi fiecare viaţă contează. Generozitatea donatorilor oferă persoanelor aflate în suferinţă ,,viaţă”, iar cei care aleg să doneze voluntar sânge în mod regulat privesc acest ajutor nepreţuit ca pe o datorie morală, cu atât mai mult cu cât, pentru o persoană sănătoasă, reprezintă un efort nesemnificativ. Donarea este un act benevol şi sperăm ca şi alţi botoşăneni să vină în sprijinul celor pe care o mică parte din sângele nostru îi poate face sănătoşi”, a spus Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Jandarmii au donat din nou sânge
