Interiorul bisericii este simplu, fără a fi fost pictat în timpul ctitorului, ca la Popăuţi. Moartea domnului Ştefan Rareş, fiul ctitorei, urmată chiar de moartea Elenei Rareş, sugrumată din ordinul ginerelui său, Alexandru Lăpuşneanu, vor împiedica pictarea în exterior şi în interior a bisericii. La fel ca şi în cazul Uspeniei, ctitorită tot de către Elena Rareş, fiecare dintre cele două biserici nepictate va fi menţionată sub numele de „Biserica Albă”.
Pisania de deasupra uşii din partea estică a pronaosului, păstrată integral, scrisă cu frumoase litere cioplite în slavonă glăsuieşte „Elena, fiică de despot, Doamna răposatului Petru Voievod, a zidit acest hram întru numele Sfântului mare mucenic Ghiorghie, în târgul Botâşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvârşit în anul 7049 (1541), luna lui octomvrie”. Evident, cel care a sculptat pisania a greşit cifra zecilor, aşa încât data corectă este 7059 (1551) octombrie, când într-adevăr Petru Rareş era mort şi domn al Ţării Moldovei era fiul său şi al Elenei, Ştefan Rareş (1551 iunie 11 – 1552 septembrie 1). Cum era destul de greu să o fi terminat în doar patru luni, probabil că lucrul începuse încă din timpul domniei celuilalt fiu al lui Petru şi al Elenei Rareş, fratele lui Ştefan, anume Iliaş (1546-1551). Acesta turcindu-se, poate că a determinat-o prin gestul său, pe Doamna Elena, mama sa, să ridice biserica pentru iertarea păcatelor fiului necredincios. Şi alegerea hramului ctitoriei poate să fie o urmare a aceluiaşi gest, Sf. Gheorghe, care fusese ales patronul religios al lăcaşului, închipuind ipostaza războinică a creştinismului în lupta cu balaurul necredinţei.
Arhimandritul Narcis Creţulescu afirma despre biserica Sf. Gheorghe că ar fi avut o vechime mai mare decât anul pomenit în pisanie; astfel, pe când Ştefan cel Mare zidea biserica Sf. Nicolae de la Popăuţi, doamna sa, Maria – Voichiţa, ar fi înnoit mai vechea ctitorie cu hramul Sf. Gheorghe de la Botoşani, biserica Învierii Domnului (Voscrisenia) de la Mănăstirea Doamnei şi biserica satului Cişmea.
Afirmaţia de mai sus are toate şansele să fie adevărată în condiţiile în care, la jumătatea secolului al XVI-lea, târgul Botoşanilor, care avea o existenţă seculară, trebuie să fi avut cel puţin o biserică de mir pentru locuitorii săi mai veche decât ctitoria Elenei Rareş. De altfel, în urmă cu câţiva ani, cu prilejul unor reparaţii, prospectându-se din interior fundaţia bisericii, s-a descoperit o alta, compusă din două straturi, cel mai de deasupra mai vechi cu vreo 200 de ani, iar cel inferior datând de la începutul secolului al XIII-lea, în ambele cazuri fiind vorba de biserici din piatră!
– Prof. dr. Daniel BOTEZATU