spot_img
miercuri, noiembrie 27, 2024
HomeLocal BTUltimele pregătiri pentru deschiderea parcărilor cu plată

Ultimele pregătiri pentru deschiderea parcărilor cu plată

Muncitorii Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement au început să monteze indicatoarele în parcările cu plată. „Am primit marţi o adresă din partea municipalităţii prin care ni se solicită să montăm panouri informaţionale cu privire la faptul că parcările sunt cu plată şi la montarea unor panouri care să conţină elemente de folosire a acestor parcări, în speţă un regulament al acestora, să nu spună un cetăţean care parchează că nu a ştiut regulile. Vom face acest demers, vom pune umărul să ajutăm, poate, poate începe cineva să lucreze şi să îndeplinească această sarcină dată de Consiliul Local”, a declarat Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA. Potrivit oficialului, indicatoarele vor fi montate în zece parcări cu plată. „Ne vom adapta în funcţie de configuraţia parcărilor, în aşa fel încât acestea să fie bine semnalizate şi să nu fie ulterior discuţii prin instanţă, când se vor contesta anumite sancţiuni”, a explicat Eugen Ţurcanu, adăugând că într-o săptămână cele zece parcări cu plată vor fi semnalizate corespunzător.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

De administrarea parcărilor cu plată, respectiv blocarea/ridicarea maşinilor parcate neregulamentar se vor ocupa muncitori ai societăţii Eltrans.

Regulamentul de administrare a parcărilor cu plată şi măsurile aplicate în cazul maşinilor parcate neregulamentar a fost aprobat la finele lunii noiembrie a anului trecut. La parcările cu plată tariful a fost menţinut la 1,5 lei pe oră. În parcările cu plată vor fi ridicate doar maşinile lăsate pe locurile persoanelor cu handicap, pentru celelalte maşini aplicându-se măsura blocării roţilor. Abonamentele pentru locurile de parcare din parcările cu plată pleacă de la 10 lei pe zi şi ajung până la 100 de lei pe lună.

Potrivit regulamentului, pentru recuperarea maşinilor ridicate de pe domeniul public se va plăti 250 de lei, aceeaşi sumă urmând a fi achitată şi pentru transport autovehicul ridicat, la care se adaugă 35 de lei pe zi pentru depozitare, respectiv 30 de lei pentru blocare/deblocare roţi.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.6 °
6.1 °
93 %
2.6kmh
100 %
mie
6 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
4 °
Dum
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Președintele CJ a avut o revelație. Apoi a cerut schimbarea lui Ciucă cu Bolojan.

EDITORIAL

Alegeri de infarct, cam de așa ceva am avut parte zilele astea, cu rezultate care nu ne prea onorează. Când, duminică seara, au fost anunțate...

EPIGRAMA ZILEI

Când spun că lumea s-a schimbat Vin cu un argument concret : Ieri se stătea la internat, Astăzi se stă la ... internet!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...