Ieri dimineață, la Prefectură a avut loc o întâlnire de lucru între prefectul Dan Șlincu, directorul DRDP Iași, ing. Ovidiu Laicu, șeful SDN Botoșani, ing. Viorel Zacrețchi și parlamentari botoșăneni ai partidului de la guvernare, care a vizat stadiul lucrărilor rămase de efectuat în acest an pe drumurile naționale din județ.
Ulterior discuțiilor, prefectul împreună cu oficialii DRDP s-au deplasat prima dată la Vârfu Câmpului, acolo unde se intervine cu freze în vederea asigurării planeității suprafeței pe care vor fi turnate straturi bituminoase, iar ulterior la Dorohoi, întocmai pentru a parcurge întreaga lungime a celor două sectoare care vor fi reparate până la sfârșitul lunii septembrie.
Prima lucrare pe teritoriul județului vizează întreaga lungime a tronsonului Dorohoi- Vârfu Câmpului , adică 14,5 km. În același timp, se lucrează și pe tronsonul Zvoriștea–Suceava, pentru ca lungimea totală de 37 km a DN 29A Dorohoi – Suceava să poate fi parcursă în siguranță de conducătorii auto.Totodată, începând cu a doua jumătate a lunii august se va executa covor asfaltic și pe DN 29C Cucorăni – Mihăileni, pe tronsonul Călinești – Vârfu Câmpului, pe lungime de 21 km, iar restul tronsonului până la Mihăileni, precum și sectorul Cucorăni – Călinești vor fi finalizate până la sfârșitul anului.
„Ne aflăm în momentul în care avem certitudinea că starea celor două drumuri naționale care se intersectează în Vârfu Câmpului va fi îmbunătățită. Este îmbucurător faptul că cei care circulă pe aici nu vor mai întâmpina disconfort în trafic.”, a declarat prefectul Dan Şlincu.
Valoarea totală a lucrărilor pe cele două tronsoane pe care se intervine luna aceasta este de peste 12 milioane de lei, sumă asigurată din bugetul CNAIR.
„După finalizarea lucrărilor începute în urmă cu trei ani <DN 24C Manoleasa – Rădăuți Prut, a DN 29A Dorohoi – Darabani, DN 29 B Botoșani – Dorohoi și DN 29 Botoșani –Săveni>, anul acesta vom finaliza legătura dintre Dorohoi și Bucovina, precum și pe cea dintre Vârfu Câmpului și Botoșani, dar nu omitem nici partea cealaltă, spre Siret. Cu referire la drumul Botoșani – Târgu Frumos, vă anunț că s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor și sperăm ca în cel mai scurt timp să avem desemnat un câștigător, iar până în martie-aprilie 2019 să terminăm proiectarea, pentru ca apoi, din aprilie să intrăm la lucru pe DN 28B. ”, a transmis Ovidiu Laicu.
Drumul spre Tirgu Frumos va fi gata la sfintu asteapta de 30 de ani suntem mintiti cu refacerea acestui drum.rusine sa va fie si politicienii mincinosi sa isi caute serviciu ca nu mai prind alt mandat.succes