Cine şi când ne va scăpa de hoţi?

Virgil COSMA

jurnalist

Hai să lămurim o chestie care a luat-o razna. Este vorba despre campania „fără penali în funcţii publice”, iniţiată de USR şi căreia i s-au raliat în ultima vreme numeroase persoane din mediile artistice, în special literaţi şi cineaşti. Început ca o simplă acţiune de relaţii publice din partea unui partid mic – ce alt prilej mai bun putea să găsească de a merge legal din poartă în poartă şi de a pune corturi cu însemnele sale în pieţele publice, în afara campaniei electorale? – demersul tinerilor corporatişti a căpătat accente dramatice, fiind perceput acum, pe ultima sută de metri (campania trebuie să se încheie în două săptămâni) ca o acţiune anti-guvernamentală, anti-PSD şi, mai ales, anti-Dragnea. Cumva fiindcă majoritatea covârşitoare din cei peste 3.300 de demnitari condamnaţi sau aflaţi în cursul unor anchete şi procese penale sunt din alianţa de guvernare?

Se critică faptul că se numeşte „fără penali în funcţii publice” iar cuvîntul penal, intrat în limbajul unor politicieni şi reprezentanţi media, nu a fost vreodată explicat. În acest caz este necesară precizarea că această formulare este doar o abreviere, un slogan. Textul iniţiativei, care a fost publicat în Monitorul Oficial, spune clar la ce se referă: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

Observăm că interdicţia se adresează celor care sunt condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate. Aşadar, este pe deplin respectată prezumţia de nevinovăţie, fiindcă se referă doar la condamnări definitive (prin sentinţe, în urma unui proces penal). Nu se referă numai la Dragnea, fiindcă spune „condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate”. Privativ de libertate înseamnă cu executare (închis, adică). Aşadar interdicţia e pentru persoanele care au o sentinţă de condamnare cu executare. La data la care iniţiativa a apărut în Monitorul Oficial, Dragnea avea o condamnare cu suspendare a executării şi nu avea nimeni de unde să ştie atunci că şeful clicii care face ţara de râs va mai lua una cu executare, în mai puţin de un an. La care, este o părere personală, se vor mai adăuga şi altele, fiindcă Dosarul Belina, cercetat de OLAF, nu a ajuns încă în instanţă. Astfel încât, se poate spune că la data publicării ei iniţiativa îl ocolea pe Dragnea şi pe toţi cei care aveau sau vor avea condamnări cu suspendarea executării.
Pînă când durează interdicţia? Toată viaţa pentru o greşeală de la tinereţe, cum se plîng unii? Nici vorbă, ci: „până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”. Care sunt acele situaţii care înlătură consecinţele unei condamnări? Reabilitarea de drept – dobândită prin efectul legii, sau judecătorească şi constatată de o instanţă la cererea condamnatului; o amnistie survenită după condamnare; dezincriminarea infracţiunii. Interdicţia se adresează numai celor care au săvîrşit o infracţiune cu intenţie şi nu îi vizează în niciun fel pe cei condamnaţi pentru infracţiuni din culpă. Faţă de criticile că e curată nebunie să punem o asemenea interdicţie de-a dreptul în constituţie, din moment ce instanţele au şi acum dreptul de a restrânge drepturile civile, complementar la unele pedepse, că se încalcă drepturile fundamentale ale cetăţenilor, ne uităm prin Europa cea civilizată şi ce aflăm? Că asemenea prevederi sunt trecute în mod expres în constituţiile Poloniei, Greciei, Danemarcei, Islandei, Estoniei şi ale multor altora, lista este destul de lungă. Şi este limpede de ce. Restricţiile au apărut acolo unde legiuitorul a constatat forţarea limitelor bunului simţ pe eşichierul politic şi ale regulilor jocului democratic.

Doar că la noi însuşi legiuitorul încalcă aceste limite şi reguli. Dimpreună cu şefii instituţiilor care ar trebui să vegheze la aplicarea şi respectarea lor. Un nătărău, plătit cu bani mulţi ca purtător de cuvânt al Poliţiei Rutiere, s-a trezit spunând că dacă nu ne convine cum acţionează Poliţia să ne adresăm popii sau rudeniilor ca să ne rezolve necazurile. Eu mi-aş dori ca şi lui, când bagă cardul ca să scoată purcoiul de bani pe care nu-l merită, să-i apară mesajul: „du-te la popă, poporul român refuză să plătească unul ca tine”. Vechea mentalitate a miliţienilor, potrivit căreia nu există cetăţeni cinstiţi, ci doar infractori încă neprinşi, iese la iveală cu fiecare dat în petec al acestor slugi, promovate pe pile la fosta secretară a unei şcoli din Videle. Unde-or fi onoarea şi demnitatea profesioniştilor din Poliţie? Când le-a tăiat Băsescu salariile, au strigat – pe bună dreptate – „ieşi afară/javră ordinară”, acum revolta s-a topit brusc în pumnul de arginţi primiţi la leafă şi la pensie. De dat, i-a dat PSD-ul, ca să-şi asigure o loialitate slugarnică. De plătit – plăteşte poporul român.
Iată de ce, deşi speranţele sunt minime (trebuie strânse câte 20.000 semnături în cel puţin 20 judeţe, într-un anumit termen, iar apoi urmează complicate proceduri parlamentare), eu tare mi-aş dori ca iniţiativa „fără penali” să se materializeze. Este singura şansă ca stăpânii slugoilor precum cel de mai sus să dispară definitiv din viaţa publică.