spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEconomicGuvernul ne sperie iar cu taxa auto

Guvernul ne sperie iar cu taxa auto

Grupul de lucru interministerial care se ocupă de realizarea unei formule de calcul pentru taxa auto va prezenta o variantă finală până la sfârşitul anului, susţine ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Ea a precizat că formula de calcul trebuie să fie realizată în aşa fel încât să nu mai fie contestată, iar cel care poluează să fie penalizat. „Nu vom vorbi de nicio taxă de mediu. Ce vreau să spun în schimb este că nu vreau să se repete greşeala, vreau ca formula de calcul la care lucrează grupul de lucru formată din reprezentanţii Ministerului Mediului, reprezentanţii Fondului de Mediu, ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului de Finanţe, să fie o formulă care să nu mai poată fi contestată, atacată, care să stea în picioare, astfel încât, într-adevăr, cel care poluează să fie cel care să plătească o penalitate. Am promis că, până la sfârşitul acestui an, grupul de lucru să-şi încheie activitatea şi să prezinte exact formula pe care trebuie să o impunem pentru perioada următoare. În paralel, până atunci, avem grijă să facem prevenţie prin lansarea unor proiecte de prevenire a poluării”, a declarat ieri Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de presă, cu ocazia prezentării bilanţului la şase luni de mandat.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Taxă amânată din trei în trei luni

 

La începutul lui 2017, timbrul de mediu a fost eliminat împreună cu celelalte 101 de taxe nefiscale. De atunci, o dată la câteva luni, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, iese în conferinţe de presă şi anunţă că taxa va fi reintrodusă.

Astfel, la sfârşitul anului trecut, Graţiela Gavrilescu declara că noua taxă urma să intre în vigoare în această primăvară, înainte de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), lucru care nu s-a întâmplat însă. „Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică «Poluatorul plăteşte!». Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie”, spunea Gavrilescu.

În primăvară însă, reintroducerea taxei auto a fost amânată pentru începutul verii. Potrivit tvr.ro, cea mai probabilă soluţie care va fi adoptată va fi o taxă care va fi plătită o singură dată, la prima înmatriculare a maşinii. Actuala formulă ar urma să fie aplicată timp de trei ani după care va fi înlocuită cu un impozit progresiv plătit de toţi şoferii, după model german. Maşinile vor fi taxate pentru poluare între 50 de euro şi 2.500 – 3.000 de euro. Pentru calcul va conta coeficientul de poluare şi emisiile de dioxid de carbon. Nu este clar însă ce reprezintă coeficientul de poluare menţionat. Aceasta este varianta de lucru în acest moment, potrivit unor surse oficiale.

Peste 630.000 de maşini vechi au fost înmatriculate în România, anul trecut. În multe judeţe, o programare la Registrul Auto Român se obţine acum cel mai devreme pentru sfârşitul anului.

 

Istoricul taxei auto

 

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017. Guvernul a anunţat că va restitui toate formele de taxă auto prin procedură administrativă. Proprietarii care au achitat în trecut fostele taxe auto la prima înmatriculare în România a maşinilor mai au timp să depună cererea pentru restituirea banilor până la finele lunii august 2018, altfel nu-şi vor mai putea recupera banii pe cale administrativă.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

1 COMMENT

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...