Serviciul de Ambulanţă sărbătorește astăzi Ziua Naţională a Ambulanţei, alături de colegi din toată țara. O delegație de la Botoșani participă azi la Alba Iulia unde, în premieră, se organizează o serie de manifestări pentru a celebra 112 ani de existență a Serviciului de Ambulanță în România.
„Societatea de Salvare din Bucureşti“ și alături de ea, prima staţie de Salvare din România au fost înființate pe 28 iulie 1906. Cel „vinovat“ de această inițiativă este profesorul Nicolae Minovici, deviza „Salvării“ fiind „Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor“.
“Serviciul de Ambulanță trebuie să răspundă tuturor apelurilor primite, chiar dacă asta înseamnă un accident cu victime multiple, sau o persoană în stare avansată de ebrietate. Unele echipaje au plecat la o solicitare și nu s-au mai întors, plătind cu propria viață misiunea încredințată, uneori din cauza unor șoferi inconștienți, pentru care girofarul și sirena nu înseamnă nimic”, a precizat medicul Eduard Gurău, medic coordonator în cadrul dispeceratului unic integrat ISU-SJA Botoșani
La mulți ani!
UN SINCER MULTUMESC si RECUNOSTINTÂ pina la DUMNEZEU ptr. tot ceea ce faceti , LA MULTI ANI si SUCCES in continuare fara necazuri .