Explicam, săptămâna trecută, originea şi înţelesul expresiei „a tăia, a reteza nasul (cuiva)”. Arătam, tot atunci, că nasul a dat naştere unui mare număr de expresii şi locuţiuni verbale, atât în limba română, dar şi în cazul altor popoare.
O altă limbă neolatină bogată în expresii generate de nas este limba franceză. Iată câteva dintre ele, pe care le regăsim şi în limba română: „avoir le nez fin” (a avea un nas fin, subţire), „rire au nez de quelqu’un” (râde în faţa cuiva), „mener quelqu’un par le nez” (a duce pe cineva de nas), „fermer la porte dans le nez” (a închide uşa în nas), „mettre son nez partout” (a băga nasul peste tot) etc. Şi spaniolii, italienii, portughezii au, la rândul lor, expresii cu şi despre nas, dar românii îi întrec pe toţi.
Nasul e cel pe care românul „îl bagă peste tot”, chiar şi „acolo unde nu-i fierbe oala”. Despre omul care îşi vede de treaba lui, ba chiar exagerează cu asta, fiind mult prea supus şi lăsându-se condus de alţii, se spune că „e dus de nas”, întocmai cum erau duşi cândva de nas, de belciugul pe care era prins lanţul, pe la bâlciurile şi iarmaroacele medievale, urşii. Dimpotrivă, despre cineva care încearcă să-şi depăşească poziţia, condiţia, se spune că „şi-a luat nasul la purtare”, adică s-a obrăznicit, sau că umblă „cu nasul pe sus”, este ţanţoş, fudul şi atunci trebuie „să i se dea peste nas”, tocmai pentru ca „să-şi vadă lungul nasului”, adică să aibă simţul măsurii, de unde până atunci „nu-i ajungeai cu prăjina la nas”, fiind îngâmfat, infatuat, excesiv de mândru.
Se ştie, tot românul a spus-o, că „acolo unde nu-i nasul, se beleşte obrazul”, cam la fel ca situaţia în care „unde nu-i cap, e vai de picioare”, şi decât să ajungi „să pui nasul în pământ”, să te ruşinezi, mai bine te comporţi decent, astfel încât omul „să nu-ţi închidă uşa în nas”. Gheorghe Ghibănescu povesteşte o întâmplare comică în care, întrebat fiind părintele Pafnutie de ce îi este nasul roş, acesta a răspuns, strâmbând din nas pentru că de, nu-i convenea întrebarea, că a suflat prea mult în cădelniţă şi de aceea i s-a înroşit; la urma urmei, după ce-i cunoşti pe beţivi dacă nu după nasul lor roşu?
Iar dacă veţi mai râde pe sub nas de cineva (pe ascuns, pe sub mustaţă), gândiţi-vă că e posibil să daţi nas în nas cu persoana respectivă şi atunci ar avea posibilitatea să vă râdă în nas, adică să râdă de voi chiar în faţa voastră. Iar dacă e ceva care nu miroase a nas de om, adică nu vi se pare a fi tocmai onorabil, înseamnă că acea persoană a fost prinsă de cineva de nas, adică a fost mituită şi e şantajată să joace cum i se cântă, pentru i s-a dat cu ceva pe la nas, a fost ademenită cu ceva, iar acum suportă consecinţele.
În final, vă rog să „nu scoateţi flăcări pe nări”, dacă e ceva din cele scrise ce nu v-au convenit şi să ştiţi că „nu am scos panglici pe nas”, adică nu am exagerat, nici nu am minţit, drept pentru care „nu strâmbaţi din nas”, nu fiţi nemulţumiţi.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU