Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani – județul Botoşani au depistat zece cetățeni pakistanezi şi indieni care încercau să intre ilegal în România din Ucraina.
Persoanele în cauză au fost preluate de autorităţile statului vecin, în baza acordului de readmisie, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
În data de 17 iulie, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani – I.T.P.F. Iaşi s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate. Astfel, polițiștii de frontieră au depistat pe direcţia localității de frontieră Oroftiana, judeţul Botoşani, zece persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul țării.
Persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu aveau asupra lor documente de identitate, fapt pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt opt cetățeni pakistanezi şi doi indieni, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele zece persoane fiind preluate de autorităţile ucrainene în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie încheiat cu Ucraina.