spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTAjutor financiar pentru o familie rămasă fără casă

Ajutor financiar pentru o familie rămasă fără casă

O familie din Călăraşi a cărei casă a ars într-un incendiu acum două luni a primit ieri un ajutor de 7000 lei din partea Guvernului.  Banii au fost alocaţi pentru a finaliza construcţia unui nou imobil, lucrările demarând la o lună după producerea tragediei. Ajutorul de urgenţă a fost acordat în urma unei  anchete sociale efectuată de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani.Astfel, în urma apelului părintelui din localitate  pe o reţea de socializare, mai mulţi oameni printre care şi parlamentari botoşăneni au strâns fondurile necesare pentru a ajuta familia greu încercată.  Astfel,două camioane pline cu materiale de construcţii, alimente şi alte ajutoare au fost descărcate în luna iunie în curtea lui Florin Apăvăloaie, pentru reconstrucţia unui nou cămin. Incendiul, care le-a distrus în totalitate locuinţa a avut loc pe  7 mai  astfel încât cei 4 membri ai familiei, soţii şi cei doi copii din care unul cu handicap, râmânând pe drumuri, doar cu hainele de pe ei, locuind pe la rude în toată această perioadă. În urmă cu trei săptămâni femeia a mai dat naştere unui copil.  Familia trăieşte doar din banii pe care bărbatul îi obţine din activitatea pe care o prestează, acesta fiind angajat să pască vacile comunității.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.8 ° C
23.9 °
21.6 °
33 %
7.2kmh
1 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...