Ororile comunismului au activat la români instinctul de supravieţuire, dar şi ceva greu de atins chiar şi în zilele noastre: un umor de cea mai bună calitate.
Comunismul românesc a fost instaurat la putere, deja e un truism, de către tancurile sovietice. Încercările partidelor politice istorice, mai ales ale PNL şi PNŢ, de a se opune tăvălugului roşu, au fost sortite de la început eşecului, date fiind înţelegerile secrete dintre Stalin şi liderii occidentali din SUA şi Marea Britanie. Nu a contat nici opoziţia regelui Mihai, al cărei punct de apogeu l-a constituit „greva regală” dintre 21 august 1945 şi 7 ianuarie 1946. Ajutaţi de „fraţii” de la răsărit, comuniştii români, români e mult spus, pentru că mulţi dintre ei aveau alte origini etnice şi confesionale, reuşesc să preia întreaga putere, anihilând fizic orice opoziţie. În afara rezistenţei românilor ce reuşiseră să fugă sau să rămână în străinătate, a ţăranilor supuşi colectivizării, a rezistenţei armate din munţi, a mai existat o formă de protest faţă de cele ce se întâmplau în ţară: râsul.
Conu’ Păstorel faţă cu reacţiunea comunistă
Poate cel mai cunoscut exponent al rezistenţei prin râs a românilor faţă de regimul comunist, faţă de oamenii ce-l reprezentau şi de faptele acestora, a fost Alexandru Osvald Teodoreanu, mult mai cunoscut sub pseudonimul de Păstorel Teodoreanu. Frate mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu (sunt binecunoscute romanele acestuia din cadrul trilogiei „La Medeleni”, „Lorelei” sau scrierile memorialistice precum „Uliţa copilăriei”), Păstorel s-a născut la Dorohoi, în data de 30 iulie 1894. Fire boemă, excelent gastronom şi oenolog, Păstorel este considerat unul dintre cei mai mari epigramişti români. Ori, tocmai prin epigramă va reacţiona el faţă de noul regim, străin până atunci românilor, ce se prefigura în ţară.
Nu i-a iertat nici măcar pe comuniştii morţi, cum a fost Ilie Pintilie, mort în închisoarea Doftanei, în marele cutremur din 1940 şi căruia ulterior comuniştii i-au făcut un adevărat cult al personalităţii, dând nume de cartiere sau străzi după numele său, inclusiv la Botoşani. Iată ce epigramă i-a dedicat Păstorel celui pe care-l proslăveau toţi oficialii comunişti: „Măi, Ilie Pintilie/Spune-mi, cum să-ţi zic eu ţie:/Bonaparte Pintilie/Sau Napoleon Ilie?”
Ce au în comun Stalin, Groza şi soldatul rus? De toţi aceştia Păstorel a râs.
Încă din primăvara lui 1944, sovieticii pătrund în România, unul dintre primele oraşe în care au pătruns fiind oraşul nostru, Botoşani. Se întâmpla pe 7 aprilie 1944, dată care a şi a fost atribuită ca nume unei străzi din municipiu. Ce scria Păstorel în legătură cu hoardele euro-asiatice sovietice şi cu năravurile acestora, printre care furtul şi beţia? „Pe drumeagul din cătun/Veneau ieri un rus şi-un tun/Tunul rus/Şi rusul tun”. Sau: „Armistiţiul ne-a impus/Să dăm boii pentru rus!/Ca să completăm noi doza,/L-am trimis pe Petru Groza”.
Odată cu pătrunderea Armatei Roşii, chipurile eliberatoare, se construiesc şi monumente impresionante dedicate soldaţilor acesteia. Un asemenea monument, al Ostaşului sovietic, se afla şi în Iaşi, la rondul din Târguşor-Copou. După decembrie 1989 noi, studenţii de la Istorie, am cerut demolarea sau mutarea acestuia. Cum autorităţile feseniste neocomuniste nici nu au vrut să audă, în fiecare seară noi scriam lozinci anticomuniste pe acest monument, iar de acolo coboram până la Universitate şi aceleaşi lozinci le scriam pe garduri sau pe şosea. După câţiva ani, monumentul a dispărut, rămânând doar rondul ce obligă şi acum tramvaiele să facă un ocol mai strâns. Revenind la Păstorel, iată cum a reacţionat el la aceste statui cocoţate pe socluri impresionante: „Soldat rus, soldat rus,/Te-au ridicat atât de sus,/ Ca să te vadă popoarele…/Sau fiindcă-ţi put picioarele?”
În legătură cu faptul că Petru Groza l-a numit în primul său guvern, din martie 1945, pe Romulus Zăroni, un ţăran simplu, personaj preferat al glumelor vremii, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, reacţia lui Păstorel nu s-a lăsat aşteptată, luând forma a două epigrame. În prima, intitulată „Domnului Groza”, Păstorel scria: „Caligula Imperator/A făcut din cal senator!/Domnul Groza, mai sinistru/A făcut din bou ministru!” În cea de-a doua, chipurile în apărarea lui Zăroni, epigramistul continua: „No, mă rog, de ce-i sinistru?/Că eu nu sunt prim ministru/Eu nu sunt decât ecoul…/Domnul Groza este boul!”
În 1953, a doua zi după moartea lui Stalin, Păstorel scria: „Îl plâng pe Stalin şi vă jur/C-am să vă zic secretul:/Mă tem că vom pupa în cur/De-acum tot Comitetul!”
Pupincurismul proletcultist
Păstorel nu i-a iertat nici pe colegii săi într-ale scrisului care după 1944 se reorientaseră către sovietici şi emisarii locali ai acestora, viitoarea nomenklatură comunistă. Unul dintre aceştia era marele scriitor Mihail Sadoveanu, care era şi naşul lui Păstorel. Atunci când Sadoveanu ţine, la Ateneul bucureştean, o conferinţă cu tema „Lumina vine de la răsărit”, aducând elogii ocupantului sovietic şi declarând că din acel moment el personal se va întoarce cu faţa către răsărit, Păstorel îi dă o replică spumoasă: „Naşu’, sfătuit de-un rus/Întoarse curu’ la Apus/Şi arătă Apusului/Care-i faţa rusului…” O scriitoare proletcultistă destul de prolifică, Veronica Porumbacu, a publicat o poezie care avea printre versuri ceva de genul “O, Europă, te simt în mine/Te simt vibrând adânc…” Atât i-a trebuit maestrului Teodoreanu, al cărui răspuns, în versuri, fu acesta: “Mult stimată Veronică,/Eu credeam c-o ai mai mică!/Dar mărturisirea-ţi clară/Din Gazeta Literară/Dovedeşte elocvent/Că … în chestia matale…/De-adâncimi fenomenale/Intră-ntregul continent”.
După abolirea monarhiei, comuniştii făcuseră din Pelişor o casă de creaţie pentru scriitorii şi pseudo-scriitorii ce se puseseră în slujba noului regim. Acest lucru i-a inspirat lui Păstorel o altă epigramă: “Voi, creatori ai artei pure,/Ce staţi acuma la pădure,/Să fiţi atenţi, când vă plimbaţi,/Să nu călcaţi în ce creaţi!” Şi cum regimul recrutase deja informatori inclusiv din rândul scriitorilor oportunişti, Păstorel le dedică şi acestora o epigramă: “Beau băieţii, harnici/De cu seara-n zori,/Unii sunt paharnici,/Alţii turnători.”
(Va continua)
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
