Resursele însemnate de care beneficiau călugării greci de la Popăuţi sunt evidenţiate şi de realitatea că mănăstirea deţinea, pe la începutul secolului al XIX-lea, pe lângă tot hotarul târgului, cu satele Răchiţi, Popăuţi, Tătăraşi, Cişmea şi Teascu, locuri, case şi dughene în vatra târgului şi în unele din mahalalele acestuia.
Astfel, la 4 mai 1800, arhiepiscopul Edesie, egumenul mănăstirii, vinde un loc, proprietate a acesteia, unor negustori din Botoşani, pentru a-şi face acolo dughene. Locul era situat în Târgul cailor, lângă ratoş (han), aşadar într-o poziţie care putea fi speculată pentru obţinerea de avantaje economice. La 1 noiembrie 1803, mănăstirea făcea schimb cu hatmanul C. Ghica, dându-i moşia Stolniceni de la Hotin şi primind în schimb satul Văratec, din stânga Prutului.
La 10 noiembrie 1810, egumenul mănăstirii Popăuţi accepta vânzarea unei case din Botoşani, din Ţigănime, de către Ipate herariu (fierarul), ţigan al mănăstirii, evreului Avram Scorţariu, cu obligaţia de a plăti cuvenitul bezmen (dare în bulgări de ceară, pentru luminatul curţii domneşti) de 8 lei pe an. Pe document s-a aplicat sigiliul mănăstirii, bine realizat, închipuindu-l pe Sf. Ierarh Nicolae.
De la un timp, după ce prin hrisovul lui Ioan Teodor Callimachi voievod, din 28 decembrie 1759, se înfiinţase şi la Botoşani o şcoală domnească, nepotul ctitorului, Scarlat Callimachi voievod, preciza în actul din 25 martie 1813 „condeiele” (sume de bani cu menţionarea clară a destinaţiei lor) pe care trebuiau să le dea, pentru îndestularea acestei şcoli, mănăstirea Sf. Nicolae de la Popăuţi (160 lei) şi Mănăstirea Doamnei (55 lei).
La 1 septembrie 1814, printr-un act de veşnică vânzare, Gheorghe Zota vindea o vie, pe locul mănăstirii Sf. Nicolae de la Popăuţi, comisului Alecu Ralet, cu obligaţia de a plăti bezmenul mănăstirii Sf. Nicolae.
Egumenul cu cea mai lungă păstorire în fruntea mănăstirii Sf. Nicolae a fost Inochentie Iliupoleos, acesta având, în egală măsură, pe lângă abilităţi dovedite de gospodar, şi darul de a se face plăcut călugărilor pe care-i păstorea, dar şi mai marilor ecleziastici. O dovadă a aprecierii de care se bucura acest egumen o constituie scrisoarea, din 5 iunie 1815, a mitropolitului Moldovei, Veniamin, prin care făcea cunoscut Protopopiei ţinutului Botoşani că scuteşte de dări şi alte rânduieli preoţii şi diaconii de la Popăuţi pe tot timpul cât egumen va fi arhimandritul Inochentie.
Conform unui document din 20 iulie 1816, mănăstirea Sf. Nicolae avea la acea dată în proprietate moşiile Bogenia, Glodeni şi Botoşeni, pe care le dăduse în arendă. Prin 1820, proestosul (egumenul, conducătorul bisericesc) Popăuţilor, chir Inochentie Iliupoleos, se plângea domnului de încălcările prevederilor contractuale dintre mănăstire şi arendaşii moşiilor acestora, de către cei din urmă. Prin urmare, la 15 septembrie 1820, Mihai Şuţu voievod le cerea vornicilor de Botoşani să ia măsuri pentru respectarea contractului de către „orândatorii” mănăstirii Popăuţi, ameninţând cu împlinirea datoriilor acestora cu „zapciul”.
Prof. dr. Daniel Botezatu