În zona Sucevei, lângă Carrefour, va fi ridicată o parcare supraetajată. Noua construcţie va presupune realizarea a încă două niveluri pe parcarea existentă. Noua parcare va însuma aproximativ 500 de locuri.
„Societatea Bel Rom Opt, proprietarul Complexului Comercial European Retail Park, unde Carrefour este chiriaş, intenţionează să-şi mărească capacitatea parcării laterale, triplând numărul de locuri de parcare. Documentaţia PUD a fost în dezbatere publică şi nu au fost primite obiecţiuni. Probabil va intra pe ordinea de zi a şedinţei din această lună a Consiliului Municipal. Pentru această parcare s-a primit şi avizul Comisiei de sistematizare a traficului”, a declarat Marian Murariu, viceprimar al municipiului. Potrivit acestuia, după ce documentaţia va fi aprobată de consilierii municipali, urmează documentaţia tehnică pentru emiterea autorizaţiei de construcţie, după care se va intra la execuţia propriu zisă a noii parcări. „Este o investiţie mare şi consider că este binevenită”, a mai spus edilul.
Din documentaţie reiese că în zonă va fi realizată o structură pe cadre din beton armat cu deschideri variabile. Pe faţadele clădirii vor fi puse plante decorative pentru o imagine arhitecturală mai bună şi pentru suplimentarea spaţiilor verzi din cadrul amplasamentului.