spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăInternaționalRegina Elizabeth a II-a îl va întâlni pe preşedintele Donald Trump

Regina Elizabeth a II-a îl va întâlni pe preşedintele Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu regina Elizabeth a II-a săptămâna viitoare, în cadrul vizitei sale în Marea Britanie, în pofida disputelor diplomatice în care au fost implicaţi mai mulţi oficiali britanici, inclusiv premierul şi primarul Londrei, relatează agenţia Reuters.

Acesta va deveni astfel al 12-lea preşedinte al Statelor Unite pe care aceasta îl cunoaşte în timpul domniei sale.

Cu excepţia lui Lybdon Johnson, regina Elizabeth i-a cunoscut pe toţi liderii Statelor Unite încă de la preşedintele Harry S. Truman. Cu toate acestea, niciun alt preşedinte nu a întâmpinat acelaşi nivel de opoziţie precum vizita lui Donald Trump.

Premierul britanic Theresa May l-a invitat pe Trump să efectueze o vizită în Marea Britanie în ianuarie 2017, după ce a devenit primul lider care l-a vizitat pe acesta după învestitura sa ca preşedinte.

Vizita lui Trump a devenit un subiect controversat în luna noiembrie, când liderul de la Casa Albă a distribuit pe platforma de microblogging Twitter un videoclip al unui grup britanic ultranaţionalist. Ca urmare, peste 1,86 de milioane de oameni au semnat o petiţie prin care susţin că Trump nu trebuie invitat să efectueze o vizită oficială în Marea Britanie.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, care a fost implicat în disputa desfăşurată pe reţelele de socializare online, a afirmat că Trump “nu va fi binevenit în capitala britanică” din cauza agendei sale divizate, ameninţând că acesta va fi întâmpinat cu proteste. Mai multe manifestaţii sunt plănuite pentru săptămâna viitoare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...