spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeCaleidoscopExcursie în Grădina Zmeilor împietriţi

Excursie în Grădina Zmeilor împietriţi

Datorită formelor ieşite din comun Grădina Zmeilor aceasta este considerată una din cele mai captivante rezervaţii naturale din Transilvania.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Grădina Zmeilor este situată în Transilvania în apropierea satului Gălgău Almaşului, din judeţul Sălaj. Stâncile sculptate de acţiunea vântului, a ploii şi a zăpezii au devenit personaje fantastice în legendele localnicilor.

Rezervaţia, situată la aproximativ 10 kilometri de oraşul Jibou, are o suprafaţă de trei hectare. Ea este reprezentată de gresii desprinse din dealul Închieturi, cu o înălţime maximă de 376 de metri. Stâncile cenuşii ori galbene sunt reprezentate de aşa-numitele gresii de Sânmihaiu.

Din anul 2000, rezervaţia are statutul de arie protejată. Grădina Zmeilor îi atrage pe fotografii dornici să surprindă farmecul neîntrecut al acestui colţ al Sălajului. ”În lunile de primăvară, când pădurea din jur este dominată de verdele crud al frunzelor, iar copacii ori pomii sunt în floare, Grădina Zmeilor este locul unde poţi realiza fotografia perfectă”, crede Heidi Kernner, o turistă austriacă ce a rămas impresionată de frumuseţea Grădinii Zmeilor. ”Am citit întâmplător, pe Internet, despre Grădina Zmeilor. Ne-am luat o săptămână în plus la vacanţa de Paşte, pentru a vizita diferite locuri din ţară, mai ales din Maramureş şi din Transilvania, iar Grădina Zmeilor nu putea lipsi de pe listă”, spune Marcel Botezan, unul dintre turiştii care a vizitat rezervaţia naturală.

Rezervaţia constituie un amplu fenomen de prăbuşire şi erodare distructivă, dezvoltat în aşa-numita gresie de Sânmihaiu, relativ slab cimentată, având intercalaţii de pietrişuri şi conglomerate. Formaţiunile holocene de aici au luat naştere prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii şi alunecarea lor pe argilele vineţii de la bază. Apa a avut un rol semnificativ la modelarea acestor roci.

În ansamblu, formaţiunile pietroase, în culori şi forme diferite (blocuri, turnuri, coloane, poduri, ciuperci, animale sau personaje de basm), cu înălţimi de 10-12 metri, alcătuiesc o aglomerare haotică ieşită din comun. Zona a fost numită în trecut ”Cheturi”, probabil o referire la dealul din care s-au desprins stâncile. Datorită alunecărilor de teren, aceste elemente naturale pot lua noi forme la an la an. Cele mai impresionante par a fi două stânci în formă de prismă, numite sugestiv „Zmeul” şi „Zmeoaica”. Altele au fost botezate „Moşu'”, „Eva”, ”Dorobanţul”, ”Sfinxul”, ”Călugărul”, ”Căpitanul”, ”Soldaţii”.

 

Legende pline de imaginaţie

 

Dincolo de frumuseţea peisajului, un element care îi atrage pe turişti este reprezentat de bogăţia legendelor legate de Grădina Zmeilor. Una dintre ele spune că în Gălgău Almaşului era sălaşul unor zmei hapsâni, care furau fetele oamenilor. Într-o zi, unul dintre ei a furat soarele de pe cer, însă un voinic a decis să îi înfrunte. După ce l-a învins, a găsit soarele şi l-a aruncat sus pe cer. Ceilalţi zmei care veniseră să îi dea o mână de ajutor ortacului lor au fost orbiţi de strălucirea neaşteptată, iar una dintre fetele furate de zmei, eliberată de voinic, a rostit asupra lor o vrajă, iar zmeii au rămas acolo, transformaţi în stane de piatră încremenite pentru vecie.

O altă legendă se referă la stânca botezată de localnici Fata Cătanii. Ea spune că o fată din sat s-ar fi îndrăgostit de un soldat împărătesc. Fata ar fi vrut să fugă cu iubitul ei în lume, însă ar fi fost blestemată de mama sa şi s-ar fi transformat astfel în stâncă. Practic, fiecare stâncă din Grădina Zmeilor are propria legendă, indiferent că formaţiunea de piatră poartă numele de Fata Cătanii, Zmeul şi Zmeoaica, Soldaţii, Eva, Căpitanul sau Dorobanţul.

Mai toate aceste legende caută să explice în mod mitic formarea stâncilor cu forme neobişnuite. În vremurile mai recente, alte stânci, care nu fuseseră botezate de către localnici, au primit nume de genul Acul Cleopatrei sau Sfinxul, date de către savanţii care au studiat formaţiunile din gresie de Sânmihaiu sau de către custozii rezervaţiei. De câţiva ani, accesul în rezervaţie a fost uşurat graţie unor amenajări realizate de administraţia locală, care au dus la sporirea numărului de vizitatori.

Mai multe organizaţii de promovare a turismului doresc să includă Grădina Zmeilor într-un circuit complex, alături de Grădina Botanică din Jibou, de centrul Zalăului, dar şi de marele castru roman de la anticul Porolissum, odinioară cheia de boltă a apărării hotarului de nord al provinciei Dacia romană. Grădina Zmeilor ar urma să fie, însă, promovată şi ca brand turistic independent.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
-0.4 °
-1.7 °
79 %
2.5kmh
59 %
vin
4 °
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...