spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomePrima PaginăJudeţ devastat de inundaţii

Judeţ devastat de inundaţii

Potopul a trecut, apele au început să se retragă, dar în urmă a rămas dezastrul. Ieri, pământul continua să mustească de apă, iar zeci de gospodării erau acoperite de mâl şi tot felul de aluviuni cărate de torenţi. Oamenii încercau să-şi ia viaţa de la capăt, deşi mulţi şi-au văzut munca distrusă de ape. „Nu mai avem nimic pe lângă casă, iar grădina este sub mâl. Tot ce am pus în pământ este distrus”, se plângeau ieri sătenii din Coşula. Dar aceeaşi situaţie era şi în satul Iacobeni (com. Dângeni), în satul Drislea (com. Truşeşti), dar şi în alte zeci de localităţi afectate de inundaţii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ieri, colonelul Cristian Mihail Amarandei, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), spunea că toate cele 22 de persoane evacuate sâmbătă puteau să revină în locuinţe. A fost vorba de o persoană din Băluşeni, şapte din Copălău şi 14 din Coşula. „Nu mai sunt locuinţe inundate, dar persoanele evacuate vor rămâne în atenţia autorităţilor locale. Apa mai era în doar câteva curţi”, a spus colonelul Amarandei.

 

Jumătate din judeţ afectat de ploi

 

În schimb, autorităţile locale din localităţile afectate urmau să facă o inventariere a distrugerilor provocate de ploile torenţiale şi de inundaţii. La nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale vor fi înfiinţate comisii care vor evalua pagubele. Asta pentru că zeci de locuinţe au fost afectate, mii de hectare de teren au ajuns sub ape, iar mai multe drumuri, poduri şi podeţe au fost distruse de viituri.

O situaţie provizorie indica faptul că zeci de localităţi din 32 de unităţi administrativ teritoriale (UAT) din tot cuprinsul judeţului au avut de suferit în urma fenomenelor meteo de săptămâna trecută, ceea ce înseamnă că jumătate din judeţ a fost măturat de ploi, însă doar într-o treime din localităţi a fost nevoie de intervenţia autorităţilor şi a celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

În acest context, ieri prefectul Dan Şlincu a emis un ordin prin care trei comisii mixte formate din reprezentanţii mai multor instituţii au mers în cele mai afectate zone pentru a evalua pagubele.

„Au fost constituite trei comisii mixte care vor merge în teren în comunele Copălău, Coşula, Lunca, Truşeşti, Dângeni, Hăneşti, Suliţa, Băluşeni, Blândeşti, acestea fiind cele mai afectate de ploile din ultimele zile. Începând de mâine dimineaţă (n.r., astăzi) voi emite un ordin de prefect prin care să fie formate alte trei comisii care vor verifica celelalte UAT-uri. În total sunt afectate 32 de UAT-uri din cele 78 de pe raza judeţului, dar situaţia este în dinamică astfel că mai pot apărea schimbări”, a declarat prefectul judeţului Dan Şlincu.

Fenomenele meteo au adus şi recorduri în judeţ. Astfel sâmbătă în satul Drislea, comuna Truşeşti, precipitaţiile au fost de 107 litri pe metru pătrat, în condiţiile în care media de precipitaţii a judeţului este de 73 de litri pe metru pătrat. Acesta a fost urmat de comuna Dângeni unde precipitaţiile au  fost de 78 l/mp² şi  Ştefăneşti cu 65 l/mp². În municipiul Botoşani sâmbătă cantitatea de precipitaţii a fost de 60 l/mp².

 

Probleme şi pe drumurile naţionale şi judeţene

 

Precipitaţiile abundente de sâmbătă au îngreunat circulaţia pe mai multe drumuri naţionale şi judeţene. Cea mai mare problemă a fost la intrarea în Copălau, acolo unde apa era pe carosabil pe o porţiune de câteva sute de metri, iar circulaţia se desfăşura cu dificultate. Secţia Drumuri Naţionale a acţionat  cu trei utilaje şi 18 oameni. „În afară de tronsonul de la Copălău, au fost porţiuni de 10-15 metri unde tronsoanele de drum au  fost acoperite cu apă, dar s-a putut circula”, a spus Viorel Zacreţchi, directorul SDN.

Un copac căzut pe drumul naţional Botoşani –Săveni a îngreunat circulaţia pentru aproximativ o oră. „Am intervenit în cel mai scurt timp posibil pentru a degaja carosabilul”, a mai spus Zacreţchi.

Probleme au fost şi pe drumurile judeţene, circulaţia fiind îngreunată pe unele tronsoane de apa de pe carosabil, în zona localităţilor Truşeşti, Todireni şi Blândeşti.

Ploile torenţiale au afectat inclusiv circulaţia trenurilor pe ruta Iaşi-Dorohoi. Din cauza torenţilor care au spălat terasamentul căii ferate, circulaţia feroviară a fost întreruptă sâmbătă dimineaţă pentru câteva ore între staţiile Truşeşti şi Dângeni.

Potrivit reprezentanţilor Regio Călători (n.r. – operator care a concesionat activitatea de transport călători pe ruta Dorohoi-Iaşi) circulaţia trenurilor a fost reluată tot sâmbătă, în jurul orei 16. Sistarea circulaţiei a dus la anularea a trei perechi de trenuri, călătorii fiind nevoiţi să-şi reprogrameze deplasările sau să apeleze la alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinaţie.

 

Străzi din municipiu inundate

 

Nici municipiul Botoşani nu au fost ocolit probleme. Cele mai mari au fost pe şoseaua de centură în zona Modern Calor, circulaţia fiind oprită în zonă de către poliţiştii de la rutieră pentru mai multe ore, nivelul apei ajungând să măsoare peste 50 de centimetri.

O altă zonă afectată a fost sensul giratoriu de la Lebăda, mai multe echipaje de poliţie fiind prezente la faţa locului pentru a dirija traficul, deoarece se putea circula doar pe anumite porţiuni.

Vântul a rupt un copac pe strada Primăverii, în cădere acesta punând la pământ şi firele de internet din zonă.

În cadrul acţiunilor de sâmbătă, din municipiu au participat şi 20 de voluntari din cadrul Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Primăriei Botoşani, coordonaţi de Sorin Curcă, şeful serviciului. 16 dintre voluntari sunt angajaţi ai Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, dar activează şi în cadrul SVSU.

„Am intervenit pe strada Plopilor, alături de pompieri, unde a fost acoperită vechea staţie de captare a apei pluviale. Ni s-a solicitat să intervenim şi pe strada Ion Pillat, să tăiem o salcie. Am tăiat-o şi am lăsat-o pe spaţiul verde, pentru că a trebuit să ajungem în zona Modern Calor, unde apa era de jumătate de metru pe stradă. Pe strada Dreptăţii am îndepărtat o creangă de pe firele de la reţeaua de iluminat public”, a declarat Sorin Curcă.

Potrivit acestuia, se impune achiziţionarea unei motopompe de către municipalitatea botoşăneană pentru ca voluntarii SVSU să poată să intervină şi fără să apeleze la pompieri.

 

Pericolul inundaţiilor se menţine

 

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis ieri un cod portocaliu de inundaţii pentru judeţul Botoşani, acesta fiind valabil până astăzi la ora 16:00.  Astfel, din cauza precipitaţiilor din ultimele 48 de ore vor fi creşteri de debite şi niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate în amonte, cu depăşirea cotelor de alarmare pe râurile din bazinele hidrografice Prut – sector amonte acumularea Stânca-Costeşti.

De asemenea, judeţul Botoşani se află şi sub un cod galben de inundaţii până marţi la ora 16:00, fiind depăşite cotele de apărare pe râurile din bazinele hidrografice Siret – sector aval confluenţă cu râul Suceava şi Prut – sector amonte Acumularea Stânca-Costeşti, Jijia, Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă Jijia.

Deşi pericolul inundaţiilor încă există, începând din această săptămână vremea va intra într-un proces de încălzire treptată. Astfel, astăzi, cerul va fi parţial înnorat pe tot parcursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat, spre seară fiind şanse slabe de precipitaţii. Temperaturile vor fi cuprinse între 21°C, maxima şi 10°C, minima.

Mâine, cerul va fi în mare parte senin în prima parte a zilei, spre seară acesta devenind parţial înnorat. Vântul va sufla fără intensitate, maxima zilei fiind de 23°C, iar minima de 12°C.

Miercuri, vremea va continua să se încălzească, iar temperaturile vor fi cuprinse între 25°C, maxima şi 14°C, minima.

 

Zonele afectate vizate de prefect

 

Prefectul judeţului a fost, sâmbătă, pe teren împreună cu şeful Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Cristian Amarandei, pentru a vedea cu exactitate situaţia de la faţa locului. La Copălău, probleme mari au fost în zona albiei minore a Miletinului unde oamenii din comună şi-au construit case, ignorând pericolul inundaţiilor.

Probleme deosebite au cauzat însă scurgerile de pe versanţi care au inundate curţile caselor, în unele cazuri apa pătrunzând în imobile. Pompierii au acţionat în zonă cu o motopompă pentru evacuarea apei.

De altfel, sâmbătă la amiază locuitorii comunelor Lunca, Todireni, Hlipiceni şi Răuseni au fost informaţi de pericolul producerii unor inundaţii. Potrivit datelor furnizate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor, la ora 11:00, a fost depăşită cota de pericol pe râul Sitna, în aval de acumularea Dracşani.

Greul în aceste zile a căzut pe pompieri şi pe cei din serviciile de voluntari pentru situaţii de urgenţă, care au trebuit să intervină în peste 200 de situaţii, fie că a fost vorba de case inundate, drumuri acoperite de ape, copaci prăbuşiţi sau alte distrugeri provocate de viituri.

În total, însă, în sprijinul populaţiei au interveni peste 600 de pompieri militari şi voluntari, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

 

Critici aduse de primari preşedintelui Consiliului Judeţean

 

Una dintre cele mai afectate zone din judeţ este satul Hulub, din comuna Dângeni. Aici şuvoaiele de apă au dislocat dalele din rigolele amenajate pe marginea unui drum sătesc, iar apa şi-a croit drum prin pietriş. „Ruşine preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani pentru faptul ca, deşi de peste 24 de ore suntem cu drumuri judeţene pline de mâl şi apă, nu a dat nici un telefon şi nu mai vorbim despre a ajunge în teritoriu să vadă situaţia”, a declarat Cătălin Rotundu, primarul comunei, care a mai precizat că în ajutor i-au sărit cei de la Ungureni, în frunte cu primarul Ilie Ivanache.

De altfel, Costică Macaleţi nu a răspuns la telefon nici vineri şi nici sâmbătă.

De furia naturii nu a scăpat nici oraşul Ştefăneşti. „Au fost inundate şase case, cinci anexe, 18 curţi şi afectaţi  şapte kilometri de drum. Cetăţenii trebuie să-şi ia în continuare măsuri de limitare a pagubelor”, a spus primarul Florin Buţura.

– Alexandru DOROFTEI
– Sebastian GHEORGHIU

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.7 ° C
3.9 °
2.6 °
70 %
4.4kmh
37 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...