vineri, noiembrie 29, 2024
HomeLocal BTTâlhari reţinuţi după ce au prădat un tânăr

Tâlhari reţinuţi după ce au prădat un tânăr

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au dispus ieri reţinerea pentru 24 de ore a doi tineri în vârstă de 20 şi respectiv 24 de ani, ambii din municipiul Botoşani, bănuiţi de comiterea unei tâlhării. Potrivit anchetatorilor, pe 25 iunie, cei doi, împreună cu un alt tânăr în vârstă de 22 de ani şi prietena acestuia în vârstă de 20 de ani, ar fi atacat un bărbat pe care l-a prădat de bani şi de un telefon mobil, prejudiciul fiind de 300 de lei. Cei doi suspecţi cercetaţi pentru tâlhărie calificată vor fi prezentaţi astăzi la instanţa de judecată cu propunere de arestarea preventivă. În schimb, ceilalţi doi suspecţi vor fi cercetaţi în libertate pentru complicitate la tâlhărie calificată. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, recuperarea prejudiciului şi luarea măsurilor legale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.7 °
2.2 °
98 %
3.3kmh
100 %
vin
2 °
sâm
4 °
Dum
8 °
lun
6 °
mar
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O metodă minunată să-și rupă gâtul elevii la școală și alegătorii la vot. Pui o bandă neagră la mijlocul treptei, nu la margine.

EDITORIAL

Globalizarea, acest curent, fenomen sau ce o fi el, stârnește o sumedenie de păreri și controverse care mai de care mai fantasmagorice, pragmatice sau...

EPIGRAMA ZILEI

Afacerile pe la noi Anticipează un război Pentru că multe otrepe Mereu dau „tunuri” și „țepe”! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...