luni, decembrie 23, 2024
AcasăLocal BTScandal între Primăria Botoşani şi APM de la un teren din zona...

Scandal între Primăria Botoşani şi APM de la un teren din zona centrală a oraşului

Reprezentanţii Primăriei Botoşani şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) nu au clarificat problema concesiunii pe care instituţia de mediu trebuie să o plătească municipalităţii. Instituţia ocupă un teren de 970 de metri pătraţi în zona centrală a oraşului, însă a transmis municipalităţii că nu va mai plăti concesiune invocând o prevedere a legii administraţiei publice locale, potrivit căreia „consiliul local poate da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere, sau de utilitate publică ori serviciilor publice”. În schimb, reprezentanţii primăriei au răspuns că aceste dispoziţii legale se referă la posibilitatea de a acorda terenul cu titlu gratuit, nu la o obligaţie imperativă în sarcina CL.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Din luna iulie a anului trecut, de când a expirat contractul, reprezentanţii celor două instituţii au avut câteva runde de discuţii, însă fără rezultat. Edilii şi-au menţinut punctul de vedere conform căruia, la fel ca şi alţi concesionari, APM trebuie să plătească redevenţa.

Încă din anul 1992, APM are contract cu Primăria Botoşani, suma pe care a plătit-o fiind de 100 de lei vechi pe metru pătrat pe an. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 25 de ani şi a fost renegociat la 1 martie 2009, ajungându-se la o redevenţă de 7 lei metru pătrat pe an. Redevenţa a fost indexată anual cu indicele de inflaţie. Contractul a expirat în iulie 2017, după şedinţa de negociere ajungându-se la 57,59 lei pe metru pătrat pe an pentru suprafaţa ocupată de clădire, respectiv 11,07 lei pentru spaţii verzi şi accese. În total, APM ar trebui să achite anual 31.671 lei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
-1.7 ° C
-1.2 °
-1.7 °
93 %
1.9kmh
100 %
lun
2 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
2 °
vin
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...