La această dată se derulează procedura de evaluare a dosarelor cadrelor didactice înscrise în concursul pentru acordarea gradaţiei de merit. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ (LSI), a declarat că au fost depuse 240 de dosare, la un număr de 207 gradaţii scoase la concurs. „Acum se face evaluarea dosarelor în consiliul consultativ pe fiecare disciplină, format din inspectorul de specialitate şi câţiva profesori metodişti. După aceea, dosarele sunt evaluate în comisia judeţeană de acordare a gradaţiilor”, a precizat Liviu Axinte.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
La evaluarea dosarelor cele două sindicate din educaţia botoşăneană au reprezentanţi în calitate de observatori.
Ca în fiecare an, există dosare cu sute de pagini, deoarece, din dorinţa de a nu pierde gradaţia, unele cadre depun kilograme de hârtii. „Sunt dosare care includ două bibliorafturi. Dacă un biblioraft are 500 de pagini, înseamnă că sunt 1000 de pagini”, a afirmat Liviu Axinte.
Deşi de mai mulţi ani se poartă discuţii privind limitarea dosarelor la un număr de pagini, nu a fost luată o decizie în acest sens. Totodată, foarte multe cadre susţin că în evaluarea activităţii de la catedră ar trebui să se ţină în primul rând cont de rezultatele obţinute cu copiii la clasă. „Cred că un punctaj mare se poate obţine şi cu mai puţine hârtii, însă fiecare coleg pune hârtii suplimentare pentru a fi sigur că primeşte punctajul care să îi asigure gradaţia”, a concluzionat Liviu Axinte.